Întreaga scenă a Anunțării către Anna din Psaltirea Armeană din 1591. Compoziția este împărțită în două părți, prezentând dialogul figurilor.
Un manuscris rar din secolul al XVI-lea, o Psaltire Armeană, ne oferă o mărturie vizuală unică. Este un obiect de istorie. Păstrat astăzi la Muzeul Armean din Franța, la Paris, această lucrare din 1591 nu este doar o colecție de imnuri religioase, ci un document cultural viu, o pânză în care credința, expresia artistică și condițiile istorice ale vremii se împletesc strâns, oferind cercetătorilor contemporani informații valoroase despre identitatea armeană. Miniatura pe care o examinăm, cunoscută sub numele de „Anunțarea către Anna”, ilustrează o scenă din tradiția apocrifă. O poveste de speranță. Însuși natura imnologiei, ca tradiție orală și scrisă, reprezintă un domeniu fascinant de studiu (Altman). În loc să abordăm această imagine ca pe un simplu obiect de cult, o vom studia ca pe un document istoric. Ce ne dezvăluie despre artist, comunitatea sa și epoca sa? Fiecare tușă, fiecare alegere de culoare, fiecare linie gravată cu atenție pe pergament, spune o poveste care depășește limitele iconografiei religioase, conectând evoluția psalmologiei în cărțile de imnuri cu condițiile sociale și artistice (Kujumdzieva). Compoziția prezintă două figuri, Ioachim și un mesager, într-un moment de intervenție divină care le va schimba pentru totdeauna soarta.
Figura Profetului-Mesager
În stânga se află o figură tânără. Poartă o mantie roșie stridentă care domină paleta compoziției, atrăgând imediat privirea. Mâna sa este ridicată. O mișcare de vorbire, binecuvântare sau anunț. Stilul, deși poartă ecouri ale iconografiei bizantine cu liniile sale stricte și utilizarea fundalului de aur, dezvăluie o sensibilitate locală distinctă, o expresivitate care poate proveni dintr-o lungă tradiție artistică armeană, care a asimilat influențe străine fără a-și pierde niciodată esența, ceea ce face examinarea artei armene medievale timpurii atât de interesantă (Palladino). Fața, cu ochii mari și expresivi și linia subțire, neagră, care conturează trăsăturile, emană o liniște aproape supranaturală. Este înger sau profet? În colțul din stânga sus, o figură înaripată apare din cer, confirmând originea divină a mesajului, totuși figura centrală, cu acoperământul roșu pe cap, pare mai mult un trimis pământesc, estompând limitele dintre ceresc și pământesc. Lângă el, o plantă stilizată cu două păsări adaugă un nivel simbolic, sugerând probabil fertilitatea și noua viață care urmează să fie anunțată, elemente pe care le întâlnim adesea în manuscrise de imnuri care au funcționat simultan ca texte practice și simbolice (Forrest și colaboratorii).
Ioachim, Gânditorul
În dreapta, atmosfera se schimbă. Ioachim, soțul Annei, este reprezentat ca un bătrân cu barbă albă și o privire contemplativă. Figura sa este tăcută. Închis într-un cadru arhitectural strict care seamănă cu o poartă sau o nișă, figura sa emană o senzație de izolare și introspecție, o metaforă vizuală a tristeții sale și a rămânerii sale în pustie, așa cum este descris în narațiunea apocrifă. Îmbrăcămintea sa, în nuanțe de albastru și gri, creează un contrast puternic cu mantia roșie a mesagerului, subliniind starea emoțională diferită a celor două personaje. Mâinile sale sunt încrucișate pe piept într-un gest de acceptare sau rugăciune. De ce artistul îl reprezintă astfel? Poate pentru a sublinia credința sa în ciuda încercărilor, o virtute apreciată în mod special în textele conținute în manuscrise de imnuri și psalmi (Warson). Fața sa, deși simplă în desen, este plină de pasiune, cu privirea îndreptată ușor în sus, ca și cum ar asculta o voce interioară. Aureola de aur, comună ambelor figuri, le înalță într-o sferă de sfințenie, însă expresia umană rămâne în centrul atenției. Faptul că dispunem de o astfel de lucrare bine conservată este extrem de important, deoarece adesea din astfel de colecții se păstrează doar fragmente de manuscrise, făcând fiecare pagină valoroasă (Gwǝḥila). Această compunere duală, cu dinamica sa de contrast între acțiune și reflecție, tinerețe și bătrânețe, constituie o narațiune vizuală elaborată, o fereastră în viața artistică și spirituală a comunității armene din secolul al XVI-lea, o epocă în care imnologia metodistă nu se formase încă, dar tradiția manuscriselor de imnuri era în plină expansiune (Volland).
Prim-plan al feței lui Ioachim. Expresia sa este plină de reflecție și tristețe, așa cum se cuvine narațiunii din Psaltirea Armeană din 1591.
Dialogul Figurii și Aura de Aur
Cele două figuri nu sunt singure. Ele stau într-o lume creată din culoare, aur și linii simbolice, o lume pe care artistul a construit-o cu grijă. Compoziția, deși aparent simplă prin structura sa paratactică, dezvăluie o profundă intenție teologică și narativă, deoarece miniaturistul împarte spațiul în două domenii distincte – partea stângă, unde predomină modelul vegetal stilizat și mesagerul ceresc, și partea dreaptă, unde Ioachim este prins într-o structură arhitecturală strictă. O lume împărțită. Ce înseamnă această separare? Probabil simbolizează întâlnirea cuvântului divin cu izolarea umană, miracolul care pătrunde în realitatea finită. Nu există contact vizual între ei. Un dialog tăcut are loc. Gestul dinamic al mesagerului traversează granița imaginară și se adresează lui Ioachim, gânditor, creând o punte invizibilă de energie care leagă cele două părți ale imaginii, o tehnică care transformă imaginea statică într-o scenă plină de acțiune latentă și tensiune spirituală, reflectând poate însăși natura imnologiei, unde cuvântul leagă umanul de divin (Warson). Și deasupra tuturor, aurul. Fundalul strălucitor de aur nu este doar o alegere decorativă luxoasă; este o declarație artistică conștientă care îndepărtează scena de timpul istoric și de locul specific, plasând-o într-o dimensiune a eternității și a prezenței divine, o practică adânc înrădăcinată în tradiția iconografică a Creștinismului Oriental. Însăși valoarea materială a foiței de aur subliniază importanța manuscrisului și a mesajului pe care acesta l-a transmis. Fiecare element servește narațiunii. De la gestul îngerului până la privirea contemplativă a lui Ioachim, și de la contrastul strident al culorilor până la strălucirea tăcută a aurului, această miniatură a Psaltirei Armeniene din 1591 funcționează ca un exemplu magistral despre cum arta poate transforma o simplă poveste religioasă într-un complex document istoric și cultural, oferind cunoștințe neprețuite despre estetică și spiritualitate dintr-o întreagă epocă.
Bibliografie
- Altman, R., ‘Hymnody, Graphotactics, and „Cædmon’s Hymn”‘, Philological Review, 2008.
- Forrest, B. K., Lamport, M. A., și Whaley, V. M., Hymns and Hymnody, Volume 1: From Asia Minor to Western Europe, 2020.
- Gwǝḥila, M., ‘A Fragment of an Ancient Hymnody Manuscript from Mägdäla Č̣ärqos (Wällo)’, Aethiopica, 2014.
- Kujumdzieva, S., ‘The Тropologion: Sources and Identifications of a Hymnographic Book’, Българско музикознание, 2012.
- Palladino, A., ‘From Desperate Solidarity to Dispassionate Eye. Shifting French Perspectives on Early Medieval Armenian Art (ca 1894–1929)’, in Re-Thinking Late Antique Armenia: Historiography, Archaeology, and Identity (Brepols, 2023).
- Volland, L. L., ‘…centuries of Methodist hymnody: an historical overview of the development of the American Methodist hymnal with special attention to hymnody in the 1780…’, (PhD diss., ProQuest, 1995).
- Warson, G. R., ‘From psalmody to hymnody: the establishment of printed hymnbooks within hymn singing communities’, (E-thesis, White Rose University Consortium, 2001).
