Arborele lui Iesei de Emmanuel Tzanes (1644) prezintă Sfânta Familie în tradiția iconografică bizantină cu influențe renascentiste în Veneția
Imaginea „Arborele lui Iesei” de Emmanuel Tzanes din 1644 este un exemplu remarcabil al picturii post-bizantine din Veneția. Lucrarea este păstrată la Institutul Grec din oraș și prezintă o versiune distinctă a tradiționalului Arbore al lui Iesei (Lymberopoulou), concentrându-se pe Sfinții Ioachim și Ana cu tânăra Fecioară Maria între ei.
Tzanes evidențiază aici continuitatea genealogică a mântuirii prin prezența familiară a Sfintei Familii. În centrul compoziției, mica Maria simbolizează cheia economiei divine, în timp ce părinții ei, Sfinții Ioachim și Ana, întruchipează pregătirea și așteptarea poporului lui Dumnezeu. Aceasta este o temă profund înrădăcinată în tradiția bisericească a artei bizantine (Dalton), exprimând în același timp dimensiunea umană și divină a întrupării.
Tehnica lui Tzanes combină elemente tradiționale bizantine cu influențe din arta renascentistă occidentală. Fundalul auriu creează o atmosferă atemporală care depășește limitele lumii pământești, în timp ce detaliile minuțioase ale fețelor și țesăturilor dezvăluie măiestria unui artist care a navigat între două lumi culturale.
Dimensiunea Teologică a Arborelui Genealogic
Arborele lui Iesei reprezintă unul dintre cei mai fertili simboli ai iconografiei creștine, inspirându-se din profeția lui Isaia: „Și va ieși o nuia din rădăcina lui Iesei, și floare din rădăcina lui va răsări” (Isaia 11:1). Totuși, Tzanes alege să nu prezinte schema genealogică tradițională cu dispunerea obișnuită a strămoșilor lui Hristos în ramuri de arbore. În schimb, se concentrează pe triada fundamentală a pregătirii întrupării: bunicii lui Hristos și mama Sa ca copil.
Această alegere nu este întâmplătoare. Imaginea funcționează ca un arbore istoriat (Taylor) care depășește înregistrarea genealogică pentru a deveni o învățătură teologică despre mântuire. Sfinții Ioachim și Ana, părinții Fecioarei Maria, apar aici nu doar ca personaje istorice, ci ca figuri tipologice care prefigurează economia divină. Prezența lor lângă tânăra Maria creează o intimitate care apropie misterul Fecioarei prin experiența umană a familiei.
Artistul plasează în partea superioară a compoziției îngeri care țin panglici cu inscripții, referindu-se la tradiția liturgică și de imnuri a Bisericii. Acest element leagă imaginea de actul de cult, făcând-o nu doar o lucrare de artă pentru vizionare, ci un mijloc de rugăciune și învățătură teologică. Plasarea elementelor arhitecturale în fundal – clădiri care evocă Betleemul și Ierusalimul – integrează tema într-un cadru escatologic mai larg care îmbrățișează trecutul, prezentul și viitorul mântuirii.
Sfântul Ioachim apare ca o figură de profundă spiritualitate în opera lui Tzanes, având o grijă protectoare față de tânăra Maria și o recunoaștere evlavioasă
Influențe Iconografice și Tehnica Artistică
Emmanuel Tzanes (Chatzouli) se evidențiază în această lucrare ca un artist care se mișcă cu ușurință între tradiția estică și cea vestică. Alegerea sa de a o prezenta pe Maria ca o tânără fată în loc de tipul bizantin obișnuit al mamei reflectă influențe din arta renascentistă occidentală, păstrând în același timp simbolismul teologic estic.
Culorile compoziției – roșul hainelor, aurul fundalului, verdele tinerei Fecioare – creează o armonie care întărește conținutul simbolic. Roșul face referire la sânge și sacrificiu, aurul la gloria divină, iar verdele simbolizează viața și tinerețea. Această alegere cromatică nu este decorativă, ci teologică, fiecare culoare având semnificații specifice în tradiția iconografică bizantină.
Tehnica lui Tzanes dezvăluie un artist care a asimilat inovațiile occidentale fără a abandona esența teologică a artei estice. Plasticitatea fețelor, perspectiva spațiului, detalierea minuțioasă a țesăturilor arată o conștientizare a tehnicilor italiene, în timp ce compoziția generală, utilizarea simbolică a spațiului și densitatea teologică rămân fidele tradiției bizantine.
Expresia Fecioarei Maria: Teologie prin Fizionomie
Fața tinerei Fecioare Maria constituie centrul emoțional și teologic al compoziției. Tzanes o prezintă nu ca pe tradiționala Fecioară bizantină a maturității, ci ca pe un tip adolescent care combină inocența cu o profundă maturitate interioară. Ochii ei, mari și expresivi, se îndreaptă spre privitor cu o privire care îmbrățișează simultan simplitatea copilărească și înțelepciunea divină.
Această alegere reflectă o profundă înțelegere teologică a misterului întrupării. Vârsta tânără a Fecioarei nu este doar o acuratețe istorică, ci o declarație simbolică: mântuirea vine prin noul, prin puritatea, prin ceea ce nu este corupt de convențiile lumii. Mantia roșie care o acoperă face referire la viitoarea mărturie a Fiului ei, în timp ce aura aurie din jurul capului ei subliniază deja existența harului divin.
Buclele buzelor Fecioarei, mici și fin conturate, rămân închise, sugerând tăcerea misterului pe care îl poartă. Această tăcere nu este un gol, ci o plenitudine – tăcerea celei care a acceptat să devină vas al economiei divine. Dispunerea mâinilor ei, una ușor ridicată spre Ioachim, cealaltă spre Ana, creează o mișcare care simbolizează intermedierea ei între trecut și viitor.
Sfânta Ana ca personificare a înțelepciunii materne în Arborele lui Iesei poartă o mantie roșie care simbolizează dragostea și harul divin al genealogiei lui Hristos
Figura Sfântului Ioachim: Demnitatea Paternă
Sfântul Ioachim este prezentat ca o figură de profundă spiritualitate și demnitate paternă. Fața lui, cu barba caracteristică și ochii adânci, reflectă înțelepciunea vârstei și credința celui care a văzut împlinirea promisiunilor divine. Pielea lui bronzată și detalierea minuțioasă a ridurilor de pe față dezvăluie un om care a trăit, a suferit și a sperat.
Modul în care Tzanes îl redă pe Ioachim depășește simpla portretizare. Poziția corpului său, ușor înclinat spre tânăra Fecioară, exprimă grija protectoare a bunicului, dar și recunoașterea evlavioasă a misterului pe care îl poartă nepoata sa. Mâna lui, plasată pe piept, este un gest care face referire la emoția interioară și la adâncirea spirituală.
Îmbrăcămintea sa – mantia exterioară roșie și tunica interioară verde – reflectă identitatea sa duală: om al lumii, dar și instrument al economiei divine. Detalierea minuțioasă a țesăturilor, cu pliurile care urmează natural mișcările corpului, arată măiestria tehnică a lui Tzanes, dar și efortul său de a întruchipa spiritualul prin material.
Forma Sfintei Ana: Înțelepciune Maternală și Maturitate Spirituală
Sfânta Ana apare în imagine ca personificarea înțelepciunii materne care leagă generațiile și păstrează continuitatea credinței. Mantia roșie care o acoperă, cu decorațiuni aurii la margini, creează o aură în jurul feței ei care subliniază harul divin ce o învăluie. Alegerea culorii nu este întâmplătoare: roșul simbolizează dragostea, sacrificiul, dar și demnitatea regală a celei alese să devină mama Fecioarei Maria.
Fața ei reflectă o profundă interioritate provenită din experiența spirituală a maternității și a rugăciunii. Trăsăturile ei – ochii cu înțelepciunea melancolică, gura care rămâne într-o expresie de rugăciune tăcută – dezvăluie o personalitate care a asimilat misterele economiei divine prin viața de zi cu zi. Ușoara înclinare a capului ei spre tânăra Fecioară exprimă grija maternă continuă, dar și recunoașterea evlavioasă a chemării excepționale a fiicei sale.
Dispunerea mâinilor Sfintei Ana creează o mișcare de oferire și binecuvântare care se extinde spre mica Fecioară. Această gestică depășește grija maternă pentru a deveni o declarație teologică: Ana nu este prezentată doar ca mamă, ci ca cea care oferă lumii viitoarea Mamă a lui Dumnezeu. Poziționarea ei în compoziție, pe o poziție egală cu Ioachim, reflectă demnitatea teologică a femeii în lucrarea mântuirii, așa cum este exprimată în tradiția bizantină.
Imaginea Arborelui lui Iesei de Emmanuel Tzanes este o compunere rară care combină adâncimea teologică a tradiției bizantine cu inovația artistică a renașterii. Este o lucrare care funcționează simultan ca învățătură bisericească (Kirchhainer), imagine de rugăciune și realizare artistică. Viziunea distinctă a lui Tzanes asupra temei tradiționale creează o imagine care vorbește sufletului privitorului contemporan cu aceeași intensitate cu care se adresa credincioșilor din secolul al XVII-lea. Prin prezentarea familiară a Sfintei Familii, lucrarea abordează misterul întrupării nu ca o adevăr teologic îndepărtat, ci ca o experiență vie care atinge adâncimea existenței umane. În această imagine, mântuirea nu este un concept abstract, ci povestea concretă a unei familii care a devenit purtătoare a harului divin.
Tânăra Fecioară Maria din centrul compoziției simbolizează cheia economiei divine în Arborele lui Iesei, având ochi expresivi și maturitate spirituală
Bibliografie
Arentzen, T., Burrus, V. și Peers, G., Arborele Bizantin al Vieții (Springer).
Chatzouli, G., ‘Icona Fecioarei și a Copilului cu Arhangheli și Sfinți. Lucrarea Artistului-Priest Emmanuel Tzanes (1668)’, Scrisorile lui Constantin, 2022.
Chittenden, Jacqueline și Seltman, Charles Theodore, Arta Greacă: Un Catalog Comemorativ al unei Expoziții (Royal Academy of Arts, 1947).
Dalton, Ormonde Maddock, Arta și Arheologia Bizantină (1911), p. 414.
Kirchhainer, K., ‘Icona Anunțării lui Emmanuel Tzanes în Muzeul de Icoane din Frankfurt’, Revista Asociației de Arheologie Creștină, 2010.
Lymberopoulou, Angeliki și Duits, Rembrandt, Arta Bizantină și Europa Renașterii (2016).
Taylor, M.D., ‘Un Arbore Istoriat al lui Iesei’, Paperele Dumbarton Oaks, 1980.
