Heracles și Telephus. Copie romană din marmură (sec. I-II d.Hr.) a unui original grec (sec. IV î.Hr.). Muzeul Luvru (Paris, Franța).
În bogatul peisaj al mitologiei grecești, puține povești rezonează atât de profund ca cea a Heracleizilor, descendenții legendarului erou Heracles. Aceasta nu este doar o înregistrare genealogică, ci o narațiune epică despre exil, rătăcire și, în cele din urmă, întoarcere, o poveste strâns legată de schimbări cosmogonice în lumea greacă antică. Heraclezii, alungați din patria lor, Peloponezul, după moartea strămoșului lor glorios, au întruchipat perseverența și revendicarea moștenirii lor. Drumul lor, plin de dificultăți și bătălii, constituie un capitol central al istoriei mitice, iluminând migrarea populațiilor, reorganizările politice și formarea regatelor care au dominat epoca clasică. Povestea întoarcerii lor, adesea asociată cu așa-numita „Coborâre a Dorienilor”, explică mitologic dominația triburilor doriene în zone precum Sparta, Argos și Messenia. Legendele care îi înconjoară pe Heraclezi, îmbogățite cu intervenții divine, acte eroice și pierderi tragice, oferă o privire fascinantă asupra percepțiilor grecilor antici despre origine, justiție și destin (Papathomas). Înțelegerea istoriei lor este esențială pentru a percepe tranziția de la epoca miceniană la perioada arhaică și clasică a istoriei grecești.
Eroul Heracles, din care se trăgeau Heraclezii, alături de protectoarea sa Atena. Interiorul cupei, lucrare a lui Douris. Colecții Arheologice de Stat (Munchen, Germania).
Originea: Cine erau Heraclezii?
Heraclezii, așa cum sugerează numele lor, erau numeroșii descendenți ai celui mai mare erou din mitologia greacă, Heracles. Născut din Zeus și Alcmena, Heracles a avut mulți fii și fiice din diverse partenere pe parcursul tumultoasei sale vieți. Cei mai cunoscuți și importanți pentru narațiunea întoarcerii în Peloponez erau fiii pe care i-a avut cu Deianira, cel mai important fiind Hyllus, dar și alții, precum Telepolemos (care a condus rodienii în Războiul Troian) și fiii săi din Tespria. După moartea și deificarea lui Heracles, descendenții săi au fost vizați de Eurystheus, regele Micenelor și Tiryns, același care îi încredințase lui Heracles celebrele douăsprezece munci. Teama lui Eurystheus de o posibilă revendicare a tronului de către descendenții eroului l-a determinat să-i persecute fără milă (Collectif et al.). Această persecuție a marcat începutul unei lungi perioade de exil și rătăcire pentru Heraclezi.
Exilul și Rătăcirile
Căutând refugiu, Heraclezii, sub conducerea bătrânului Iolaus (nepot și tovarăș de arme al lui Heracles) și a Alcmenei, s-au refugiat inițial la Cyicus, regele Trachinelor. Totuși, presiunea și amenințările lui Eurystheus i-au forțat să părăsească și Trachina. Următoarea lor oprire a fost Atena, unde regele Theseus, sau fiii săi după moartea sa, i-au primit și le-au oferit protecție. Atena a devenit scena unei confruntări decisive. Eurystheus, cerând predarea Heraclezilor, a invadat Attica. În bătălia care a urmat la Marathon, atenienii, ajutați de Heraclezi (în special de Hyllus), l-au învins pe armata lui Eurystheus. Chiar Eurystheus a fost ucis, fie de Iolaus, fie de Hyllus. Tragedia lui Euripide „Heraclezii” dramatizează exact aceste evenimente, concentrându-se pe căutarea azilului în Atena și confruntarea cu Eurystheus (poate merită o căutare teatrală pentru reprezentații relevante). După moartea persecutorului lor, Heraclezii s-au simțit liberi să revendice moștenirea lor în Peloponez.
Întoarcerea în Peloponez: Coborârea Dorienilor
Încercarea Heraclezilor de a se întoarce în Peloponez nu a fost nici directă, nici ușoară. Tradiția leagă întoarcerea lor de mișcarea mai largă a triburilor doriene, un eveniment pe care istoricii îl numesc „Coborârea Dorienilor”. Deși istoricul și natura exactă a acestei „coborâri” sunt contestate (există dezbateri cu privire la faptul dacă a fost o invazie masivă, o infiltrare treptată sau o combinație de factori), narațiunea mitologică o prezintă ca o campanie militară condusă de Heraclezi.
Bătălia de la Istm și Primele Eșecuri
Prima încercare de întoarcere, sub conducerea lui Hyllus, a eșuat. Conform oracolului de la Delphi, Heraclezii trebuiau să se întoarcă „după a treia recoltă” și prin „drumul îngust pe mare”. Hyllus a interpretat greșit oracolul, considerând că „a treia recoltă” înseamnă trei ani și „drumul îngust” Istmul Corintului. A încercat să invadeze prin Istm, dar a fost învins într-un duel de Echemus, regele Tegeei, și a fost ucis. Heraclezii s-au retras din nou, legați printr-un acord de a nu mai încerca timp de cincizeci sau o sută de ani (sursele diferă).
Rolul Oracolului și Traversarea de Succes
Generații mai târziu, descendenții lui Hyllus, frații Temenos, Cresphontes și Aristodemos (sau fiii lui Aristodemos, Procles și Eurysthenes, deoarece el a murit înainte de invazie, lovit de fulger), au decis să încerce din nou. Înțelegând corect oracolul – „a treia recoltă” însemna a treia generație și „drumul îngust pe mare” strâmtoarea Rio-Antirrio – au construit o flotă la Naupactus. Un rol important l-a avut Oxylo, un aliat etolian, care, conform unui alt oracol, trebuia să-i conducă („om cu trei ochi”, deoarece își pierduse un ochi și călărea un cal care avea, de asemenea, două ochi). Traversând golful Corintic prin strâmtoare, Heraclezii și aliații lor dorieni au reușit în cele din urmă să debarce în Peloponez.
Conquista și Împărțirea
Sosirea Heraclezilor și a Dorienilor în Peloponez a dus la conflicte cu populațiile existente (Aheii, Ioni). Principalul lor adversar a fost Tisamenos, fiul lui Orestes, care domnea în Argos și Sparta. Heraclezii l-au învins pe Tisamenos, care a fost ucis în bătălie sau a fugit în Ahaia. După cucerirea principalelor centre din Peloponez, cei trei lideri (Temenos, Cresphontes și fiii lui Aristodemos) au decis să împartă pământul prin tragere la sorți. Temenos a primit Argos, fiii gemeni ai lui Aristodemos, Eurysthenes și Procles, au primit Sparta (stabilind monarhia duală), iar Cresphontes a obținut Messenia. Oxylo a fost recompensat cu Elia. Această împărțire explica mitologic originea regatelor doriene din Peloponez. Așa cum subliniază și Savvas Gogos în studiul său, prezența Heraclezilor s-a reflectat și în artă, cum ar fi în reprezentările pe vase (Gogos).
Heraclezii în Sparta, Argos și Messenia
Stabilirea Heraclezilor în noile lor regate nu a fost întotdeauna pașnică. În Sparta, descendenții lui Eurysthenes (Agiad) și Procles (Euripontid) au stabilit monarhia duală unică care a caracterizat orașul timp de secole. Originea din Heracles confera un mare prestigiu regilor din Sparta. În Argos, Temenos l-a favorizat inițial pe ginerele său, Diophontes, în detrimentul fiilor săi, ceea ce a dus la asasinarea sa de către aceștia. În ciuda disputelor interne, regii Heraclezi au dominat Argos pentru o perioadă semnificativă. În Messenia, Cresphontes a încercat să guverneze cu dreptate, egalizând cuceritorii dorieni cu populația locală. Această politică a nemulțumit aristocrația doriană, care l-a asasinat împreună cu fiii săi, cu excepția celui mai tânăr, Aepytus, care mai târziu s-a răzbunat pentru moartea tatălui său și a recâștigat tronul.
Heraclezii dincolo de Peloponez
Influența și dispersia Heraclezilor nu s-au limitat la Peloponez. Telepolemos, fiul lui Heracles, se stabilise deja de mult în Rodos, devenind conducătorul acesteia. Descendenți ai lui Heracles au revendicat sau au ocupat tronuri și în alte regiuni ale lumii grecești. Dinastia regală a Macedoniei, Argheada, (din care făcea parte și Alexandru cel Mare), susținea de asemenea că se trăgea din Heracles prin Temenos din Argos. De asemenea, dinastia Bacchiada din Corint, deși dorieni, considera că au legături de rudenie cu Heraclezii. Această răspândire largă a mitului originii heracleziene subliniază prestigiul imens al lui Heracles și importanța originii eroice pentru legitimarea puterii în lumea greacă antică (o latură fascinantă a istoriei grecești).
Interpretări Diverse & Evaluare Critică
Narațiunea „Coborârii Dorienilor” și a întoarcerii Heraclezilor, deși centrală în tradiția greacă antică, a fost subiectul unei intense dezbateri și critici din partea istoricilor și arheologilor contemporani. Cercetători precum Jonathan M. Hall examinează identitatea etnică și migrarea populațiilor, contestând ideea unei invazii doriene unice și masive (Hall). Alți cercetători, precum mai demult Vincent Desborough, tind să accepte o interpretare mai literală a surselor antice, susținând o migrare semnificativă a populației care a adus schimbări culturale. Dovezile arheologice sunt adesea ambigue, unele descoperiri sugerând continuități, iar altele discontinuități la sfârșitul epocii miceniene. Discuția se concentrează pe dacă mitul Heraclezilor reflectă evenimente istorice, chiar și distorsionate, sau dacă reprezintă o construcție ulterioară pentru a legitima dominația doriană.
Hartă a răspândirii dialectelor grecești antice (bazată pe Woodard/Risch). Zonele doriene legate de Heraclezi sunt marcate în portocaliu.
Concluzie
Povestea Heraclezilor, descendenții legendari ai lui Heracles, depășește limitele unei simple narațiuni mitologice. A funcționat ca un mit fundamental al originii pentru unele dintre cele mai puternice orașe-state din Grecia antică, în special Sparta, Argos și Messenia, dar și pentru dinastii precum Argheada din Macedonia. Parcursul lor epic – de la nedreptatea exilului, la greutățile rătăcirii și, în cele din urmă, la triumfătoarea, deși sângeroasa, întoarcere în patria lor din Peloponez – întruchipează idealuri precum perseverența, revendicarea justiției și importanța moștenirii eroice. Strâns legată de controversata „Coborâre a Dorienilor”, povestea Heraclezilor a încercat să explice marile reorganizări care au marcat tranziția de la Epoca Bronzului la Epoca Fierului în spațiul grecesc, modelând harta politică și culturală a Greciei clasice.
Umbra lui Heracles apasă greu asupra descendenților săi. Povestea Heraclezilor este o narațiune despre moștenire, revendicare și destin.
Întrebări Frecvente
Cine sunt Heraclezii în mitologia greacă?
În mitologia greacă, Heraclezii sunt toți descendenții semi-zeului Heracles. Deși Heracles a avut mulți copii, narațiunea „Întoarcerii” (sau „Coborârii”) se concentrează în principal pe fiii și nepoții săi care, după moartea sa și exilul lor, au revendicat și în cele din urmă au cucerit regatele din Peloponez, precum Hyllus, Temenos, Cresphontes și fondatorii gemeni ai Spartei.
Există o bază istorică pentru mitul întoarcerii Heraclezilor?
Istoricitatea întoarcerii Heraclezilor, așa cum este descrisă în mitologia greacă, este subiect de dezbatere. Mulți istorici leagă mitul de migrarea dorienilor la sfârșitul epocii miceniene. Totuși, se contestă dacă este o înregistrare exactă a evenimentelor sau un mit ulterior care viza legitimarea puterii dorienilor descendenți ai lui Heracles.
Ce legătură are povestea descendenților lui Heracles cu Sparta?
Legătura este fundamentală pentru mitologia greacă și istoria Spartei. Cele două case regale din Sparta, Agiada și Euripontid, susțineau că se trag direct din gemenii Heraclezi Eurysthenes și Procles, fiii lui Aristodemos. Această origine heracleziană confera sacralitate și prestigiu monarhiei duale unice a orașului.
De ce l-a persecutat Eurystheus pe Heraclezi?
Conform mitologiei grecești, Eurystheus, regele Micenelor, a fost cel care i-a încredințat lui Heracles misiunile. După moartea eroului, Eurystheus s-a temut că numeroșii și puternicii Heraclezi, ca moștenitori legitimi ai strămoșului lor, vor revendica tronul Argosului și Micenelor. Această frică l-a determinat să-i exileze și să-i persecute pe descendenții lui Heracles.
Cum a fost împărțită Peloponezul între Heraclezi?
După invazia reușită și înfrângerea lui Tisamenos, cei trei lideri principali ai Heraclezilor au împărțit regiunile cucerite din Peloponez prin tragere la sorți, conform mitologiei grecești. Temenos a primit Argos, fiii lui Aristodemos (Eurysthenes și Procles) Lacedemonia (Sparta), iar Cresphontes Messenia.
Bibliografie
- Collectif, Corinne Bonnet, și Colette Jourdain-Annequin. Le Bestiaire d’Héraclès: IIIe Rencontre héracléenne. Presses universitaires de Liège, 2013.
- Gogos, Savvas. “Teatrul” antic al lui Dionysos: formă arhitecturală și…. Ministerul Culturii, Fondul de Resurse Arheologice și Exproprieri, 2005.
- Hall, Jonathan M. Identitatea etnică în Antichitatea greacă. Cambridge University Press, 2000.
- Papathomas, Amfilochios. “Prima” carte a istoriilor lui Herodot: amintiri, legende…. Editura Stamoulis, 2015.
