Intrarea Maicii Domnului în Templu (1313-14). Frescă din perioada Paleologilor în Biserica Regelui, Mănăstirea Studenica, Serbia. Lucrare de Mihail și Eftimie.
Adesea, cineva poate observa aceste imagini și ar putea crede că le cunoaște pe de rost. Vedem fetița, Fecioara, pe care părinții ei, Ioachim și Ana, o aduc la preotul Zaharia. Acesta este subiectul—Intrarea Maicii Domnului. Însă această lucrare, din Biserica Regelui de la Studenica (mănăstirea Studenica), pictată în jurul anilor 1313-1314, povestește mai mult decât o simplă istorie. În aceste fresce—regii sârbi Milutin și pictorii săi, Mihail și Eftimie, cred că ei—au arătat mai mult decât evlavie. Există o melancolie, o privire grea, o postură a corpului care reflectă stilul artistic al Paleologilor. Aici se discută despre necesitatea sacrificiului, așa cum se observă. Drama începe deja, înainte ca îngerul să vină.
Zaharia și Scena Primirii
Această compoziție este împărțită în două, dar se îndreaptă spre centru. Din dreapta, preotul, din stânga, procesiunea. Iar în mijloc, cauza.
Ce face, așadar, Zaharia? Preotul în vârstă, impunător și modest în vestimentația sa strălucitoare, se apleacă. Se îndoaie. Această formă, aplecată, simbolizează evlavia, dar și recunoașterea. El recunoaște că acest copil mic, Mama lui Dumnezeu (MP ΘΥ este scris lângă ea), este ceva mai mare decât pare—ea însăși este templul viu, care intră în templul de piatră. Mișcarea sa către ea pare să curgă, iar mâinile sunt întinse, pentru a primi misterul. Acei pictori, participând la renașterea Paleologilor, știau cum să arate greutatea corpului și a momentului. Arhitectura din fundal… oarecum absurdă, ca întotdeauna. Coloane și arcuri înalte, neobișnuite, dar care definesc spațiul interior, Sfânta Sfintelor, cred că.
Preotul Zaharia, în veșminte bogate, se apleacă pentru a o întâmpina pe Maria, care îl privește cu o maturitate neobișnuită.
Privirea Fecioarei
Iar Maria. Este mică de statură, ca un copil de trei ani, dar fața ei nu este deloc copilărească. Se uită fix la Zaharia, iar privirea ei… are o gravitate aparte. Este plină de înțelepciune și poate de tristețe. Pare să știe calea pe care o urmează. Acești pictori din perioada Paleologilor căutau să surprindă caracterul spiritual. Forma ei, stând între Ana, mama ei, și preot, devine axa întregii compoziții. Iar lumina de pe fața ei, și liniile delicate ale nasului, toate acestea subliniază importanța momentului—începutul dramei. Îmbrăcămintea ei este întunecată, anticipând suferința viitoare, deși este doar un copil.
Fecioarele Însoțitoare
Desigur, vedem din stânga celelalte fete, fetele cu lumânări. Ana este în frunte (femeia în vârstă care o aduce pe Maria), întinzând mâna, ca și cum ar predai copilul, dar în spatele ei vin fetele. Aceste tinere. Ele poartă lumânări, așa cum spune Evanghelia, dar fețele lor… oh, fețele lor. Au aceeași melancolie specifică stilului Paleolog. Gâturile lor sunt aplecate, ochii mari și gânditori. Par să conducă o procesiune solemnă. Această artă pune întotdeauna etica înaintea pasiunii. Faldurile veșmintelor, bogate și clasicizate, par totuși grele, ca și cum ar fi ude. Acesta este stilul acelor mari meșteșugari, Mihail și Eftimie, care au unit frumusețea antică cu tristețea creștină nouă. Și din nou privirea. Acea privire.
Fecioarele „cu lumânări” care o însoțesc pe Ana și pe Fecioara Maria. Fețele lor reflectă melancolia caracteristică artei Paleolog.
