„Portretul unui Bărbat cu un Șoim” (1548-50), o capodoperă a lui Niccolò dell’Abbate, care îmbină realismul cu simbolismul Renașterii italiene.
Tabloul pe care îl avem în față, creat de pictorul din Modena Niccolò dell’Abbate (1509-1571), îl înfățișează pe un bărbat necunoscut. Această lucrare, „Portretul unui Bărbat cu un Șoim”, datează din perioada 1548-1550 a Renașterii italiene. Acum este expusă la Galeria de Artă din New South Wales, Sydney, fiind realizată în ulei pe pânză, având dimensiunile de 140 pe 117 centimetri. Bărbatul se prezintă spectatorului ca un simbol, depășind statutul de simplu cetățean. El poartă haine negre—considerate atunci luxoase datorită dificultății de a fi vopsite—și un pălărie pe cap. În mâna sa stângă poartă un mănușă din piele, pe care stă un șoim, având privirea acoperită cu o glugă roșie.
Șoimul ca Simbol al Puterii
Multe dintre proprietățile bogate sunt cele care doar împodobesc viața, în timp ce altele semnifică puterea. Șoimul pe care acest bărbat îl ține este un simbol evident al aristocrației—îngrijirea șoimilor era un privilegiu al celor care dețineau mari suprafețe de teren și aveau timp liber, depășind capacitățile obișnuite. Această pasăre este, de asemenea, un document istoric, depășind detaliile simple ale picturii.
Arta Vânătorii cu Șoimi
Observăm pasărea, mică în dimensiune, dar impresionantă prin natura sa, stând liniștită pe mână. Gluga roșie este folosită în arta vânătorii, pentru a nu deranja șoimul înainte de momentul potrivit. Bărbatul nu se uită spre noi. Privirea sa este îndreptată departe, având un aer de superioritate, poate către prada pe care șoimul urmează să o vâneze, sau poate în adâncurile sufletului său, arătând o oarecare melancolie sau mândrie. Această întoarcere a privirii se deosebește de majoritatea portretelor din Italia, unde subiecții preferă să privească spectatorul direct, ca și cum ar cere să fie judecați sau să-și confirme statutul social.
Simbolul Autorității
Îmbrăcămintea în sine. Neagră. Mulți ar spune că simbolizează doliu sau poate o anumită sobrietate. Eu însă interpretez altfel. Culoarea neagră în secolul al XVI-lea era extrem de rară și costisitoare, mult mai mult decât purpuria sau aurul. Acest lucru este evident din legile vestimentare (legile sumptuare) care erau în vigoare în multe orașe europene. Astfel, acest bărbat își arată puterea prin calitatea țesăturii—care pare a fi catifea—și prin luxul subtil al culorii negre profunde, depășind strălucirea simplă a altor culori. Mănușa pe care o poartă este, de asemenea, parte a ritualului puterii, asemănătoare cu un sceptru, depășind utilizarea sa simplă de apărare împotriva șoimului. Aici, puterea șoptește.
Dar ce este acel halou vag în jurul capului său? Alții ar putea spune că este un semn de sfințenie. Dar ce fel de sfințenie pentru un bărbat vânător? Poate că pictorul a schimbat ulterior opinia (pentimento), sau pur și simplu căuta o formă (un simplu dispozitiv compozițional) pentru a distinge bărbatul de întunericul care îl înconjoară prin cerc. Adesea, astfel de trucuri, observate atât în manuscrise cât și în picturi, provoacă mai multă confuzie decât claritate. Problema, așa cum pare, rămâne deschisă.
