Niccolò dell’Abate ilustrează cu dramatism întâlnirea lui Carol al V-lea cu Bey-ul din Tunis (1545-50), punând accent pe mulțime
Privind această pictură—Întâlnirea lui Carol al V-lea cu Bey-ul din Tunis, o lucrare realizată de Niccolò dell’Abate între 1545 și 1550—primul lucru care îți vine în minte nu este istoria, ci haosul. O agitație aproape festivă se răspândește pe întreaga pânză, o diversitate de scene, cai, soldați și însoțitori, ca și cum întreaga lume s-ar fi adunat pe această plajă pentru a asista nu la o întâlnire diplomatică, ci la un fel de spectacol teatral. Dell’Abate, un artist care și-a învățat meseria în inima Emiliei, pare mai puțin interesat de înregistrarea fidelă a evenimentului cuceririi Tunisului de către împăratul Sfântului Imperiu Roman în 1535 și mai mult de captarea atmosferei, a texturii acestei adunări monumentale. Stilul său, de altfel, se încadrează într-o mișcare artistică mai largă a vremii, așa cum se poate observa și din studiul desenelor Renașterii Emiliene (Disegni Emiliani del Rinascimento) (Zezza). Este o pictură care se bucură de narațiune, de detaliu, aproape că șoptește cu pensula sa. Și ce este, până la urmă, istoria, dacă nu un bârfit bine organizat?
Pregătirea Scenei: Între Ordine și Haos
Privirea se pierde, rătăcind printre mulțimi. Cum poate cineva să impună o narațiune logică într-o astfel de compunere? Artistul pare să ne provoace să găsim centrul, în timp ce, în același timp, îl subminează constant.
Orașul din Corturi
Compoziția este, permiteți-mi să spun, o anarhie organizată. O întreagă așezare de corturi se ridică în fața noastră, de la simple adăposturi militare la pavilionuri elaborate, luxoase, asemănătoare unor palate din țesătură, iar această așezare se extinde neregulat, aproape organic, ca și cum ar fi crescut din pământ—o instalație temporară care, totuși, emană o paradoxală senzație de permanență. În fundal, o flotă de nave acoperă marea, în timp ce pe deal se zărește o cetate, probabil chiar Tunisul, martor al propriei sale supuneri. Această opoziție între tabăra temporară și arhitectura permanentă nu este întâmplătoare. Este esența narațiunii: puterea nu se află în zidurile de piatră, ci în capacitatea de a-ți stabili autoritatea oriunde, în orice moment. Cortul este adevăratul simbol al puterii imperiale.
Contractul Puterii
În centrul compoziției, sau mai degrabă ușor spre stânga, o mare cort roz atrage atenția. Acolo, sub perdelele deschise, putem distinge o adunare de figuri în jurul unei mese. Se presupune că aceasta este inima evenimentului, întâlnirea lui Carol al V-lea cu Mulai Hasan, Bey-ul din Tunis pe care împăratul l-a reinstaurat în putere. Cu toate acestea, dell’Abate o plasează aproape ca pe un episod secundar. În jurul lor, viața continuă cu o indiferență care aproape că ofensează gravitatea momentului—soldați transportă provizii, alții negociază, unii pur și simplu se plimbă. Este o alegere ciudată, să îneci subiectul principal într-o mare de detalii cotidiene, aproape insignifiante. Poate că acesta este comentariul său. Că marile momente istorice, cele care umplu cărțile, pentru majoritatea oamenilor nu sunt decât zgomot în fundalul propriei lor realități personale. Așa simplu.
