Témplo Marele Deesis: Epitaf cu trei sfinți din prima jumătate a secolului al XII-lea, un exemplu reprezentativ al artei bisericești bizantine
În centrul viziunii teologice bizantine apare o provocare filozofică ce depășește simpla expresie estetică: cum poate lumea materială să devină un vehicul al revelației spirituale? Témplo, ca element arhitectural ce mediază între vizibil și invizibil, între lume și transcendență, reprezintă una dintre cele mai radicale soluții artistice din istoria religiozității umane. Marele Deesis, ca program teologic și iconografic, dezvăluie complexitatea unei societăți care a încercat să construiască punți de comunicare cu absolutul prin intermediul sfinților.
Acest monument istoric (Epstein) pe care îl analizăm – un fragment de epitaf din prima jumătate a secolului al XII-lea, păstrat în Muzeul Ermitaj – este un exemplu al perioadei de tranziție în care témplo bizantin a evoluat de la un simplu element arhitectural la un program iconografic complex ce încorpora teologia medierei. Cei trei sfinți reprezentați – apostolul Filip și sfinții militari Teodor și Dimitrie – nu sunt doar elemente decorative, ci entități filozofice ce sugerează diferite moduri de virtute spirituală și prezență lumească.
Filozofia Arhitecturală și Dialectica Spațială
Aranjamentul sfinților sub arce sculptate susținute de coloane duble dezvăluie o concepție programatică a templului ca microcosmos cosmologic. Coloanele, formând un nod caracteristic, funcționează ca axe simbolice ce leagă realitatea materială de dimensiunea metafizică. Această soluție arhitecturală reflectă o întrebare filozofică fundamentală ce străbate întreaga gândire bizantină: cum poate finitul să indice infinitul?
Aranjamentul triplu al sfinților este dictat de o importantă principiu teologic care corespunde structurii trinitare a ontologiei creștine. Sfântul central, îmbrăcat în veșminte mai somptuoase, ocupă o poziție de hegemonie ce reflectă percepția ierarhică a lumii bizantine, unde fiecare nivel al existenței corespunde unui anumit grad de har divin și putere lumească. Această organizare iconografică sugerează o societate care încerca să împace necesitatea ordinii lumești cu aspirația spre transcendență spirituală.
Sfințenie Militară și Mărturie Lumească
Prezența sfinților militari Teodor și Dimitrie într-un témplo extins de Deesis dezvăluie natura multidimensională a teologiei bizantine, care nu se limita la simpla opoziție între lumea spirituală și cea materială. Armurile lor, decorate cu pete albe și albastre, constituie referințe simbolice la lupta spirituală pe care creștinul o duce împotriva forțelor dezintegrare și haos.
Abaterea iconografică în reprezentarea sfântului Dimitrie, care apare cu mustață în ciuda tradiționalei sale bărbății, sugerează tradiții locale sau accente teologice specifice ce reflectă realitatea multiculturală a imperiului bizantin. Sprâncenele unite și petele roșii intense de pe obraje conferă formelor o densitate psihologică ce depășește simpla reprezentare tipologică, sugerând o filozofie artistică ce caută să dezvăluie lumea interioară a personalității sfinte.
Mărturie Apostolică și Perspectivă Eschatologică
Apostolul Filip, ca reprezentant al tradiției apostolice, completează programul iconografic cu o dimensiune ce deschide spre perspectiva eschatologică a speranței creștine. Veșmântul său alb, în contrast cu costumele colorate ale sfinților militari, sugerează moduri diferite de mărturie spirituală: pe de o parte, intervenția activă în lume prin fapte, pe de altă parte, distanțarea sa prin transcendența cosmică.
Compoziția totală face parte dintr-o Deesis extinsă, un program iconografic ce integrează dimensiunea de mediere a cultului bisericesc într-un cadru teologic mai larg, destinat să dezvăluie mila divină. Sfinții nu acționează ca simple intermediari, ci ca elemente vii ale unei drame cosmice ce continuă neîncetat între divin și uman.
Prelucrarea artistică a lucrării, în ciuda deteriorărilor suferite, păstrează calitatea estetică impresionantă ce caracterizează arta bizantină a secolului al XII-lea. Originea sa din Muntele Athos conferă lucrării o autenticitate spirituală deosebită, având în vedere că Muntele Athos a fost un centru de creație teologică și artistică ce a influențat decisiv evoluția esteticii bizantine.
Studiul acestui monument arheologic dezvăluie complexitatea unei societăți care a reușit să împace căutarea spirituală cu realitatea lumească, creând un limbaj artistic ce continuă să vorbească conștiinței contemporane despre întrebările eterne ale existenței umane și căutarea absolutului. Prin analiza acestor documente istorice, descoperim nu doar filosofia estetică a unei epoci trecute, ci și dimensiunile atemporale ale dorinței umane pentru transcendență spirituală prin artă.
Bibliografie
Epstein, A.W. „Bariera Sanctuarului Bizantin Mijlociu: Templon sau Iconostas?” Journal of the British Archaeological Association 134 (1981): 1–28.
Freeman, Evan. „Naturalismul târziu bizantin: Mozaicul Deësis de la Hagia Sophia.” Smarthistory, 2021.
Freeman, Evan. „Lumea Bizantină.” ARTS 101: Artă și Arhitectură de la Lumea Preistorică până la Lumea Medievală, 2025.
Historyen. „Mozaicul Deesis: O capodoperă bizantină.” Historyen, 2024.
Melvani, Nicholas. „Barierile Sanctuarului Bizantin Mijlociu de la Muntele Athos: Templon și Iconostas.” Academia.edu, 2015.
Obraztsova, Kseniia B. „Compoziția Deesis în Sistemul de Decorație al Templonului Bizantin din secolul al XII-lea – începutul secolului al XIII-lea.” Probleme Actuale de Teorie și Istorie a Arte 7 (2017): 232–240.
Obraztsova, Kseniia B. „Compoziția Deesis în Sistemul de Decorație al Templonului Bizantin din secolul al XII-lea – începutul secolului al XIII-lea.” ResearchGate, 2017.
Sfânt militar cu armură elaborată decorată cu pete albe și albastre, simbolizând lupta spirituală
Apostolul Filip este reprezentat în veșminte albe în partea stângă a epitafului, simbolizând tradiția apostolică și puritatea spirituală
