Amfora din 750 î.Hr. din Atena ilustrează doliu unei femei, oferind o valoare istorică și estetică unică.
Perioada geometrică, situată în secolele IX și VIII î.Hr., nu este doar un preambul al artei clasice, ci o expresie artistică autonomă și captivantă care marchează renașterea lumii grecești după așa-numitele Epoci Întunecate. Este perioada în care arta, în special prin ceramică, părăsește simplitatea și începe să „vorbească” cu un nou vocabular riguros, bazat pe logică, ordine și geometrie. Aceste vase, pe care astăzi le studiem ca documente istorice valoroase, reflectă efortul unei societăți de a se redefini, de a-și organiza lumea și, în cele din urmă, de a-și povesti istoriile. Studiul evoluției ceramicii din această perioadă (Cook) ne permite să urmărim pas cu pas formarea limbajului vizual care va constitui baza pentru întreaga istorie a artei grecești antice (Stansbury-O’Donnell). Aceste obiecte nu sunt doar vase decorative; ele sunt martorii tăcuți ai nașterii unei civilizații.
Nașterea unei Noi Ordini: De la Forme la Narațiune
Perioada proto-geometrică a introdus deja utilizarea roții rapide și a compasului, dar artiștii limitau decorarea la anumite puncte ale vasului. Totuși, perioada geometrică a adus o schimbare radicală. O schimbare vizibilă pretutindeni. În curând, o tendință aproape obsesivă pentru decorarea completă, cunoscută sub numele de horror vacui (frica de gol), a predominat, acoperind întreaga suprafață a vaselor cu modele dense și repetitive. Meandre, triunghiuri, linii ondulate și cercuri concentrice, organizate în benzi orizontale stricte separate prin linii triple, creau un efect impresionant prin precizia și disciplina sa, o estetică care pare să fie direct legată de Artă și geometrie ca principii fundamentale (Ivins Jr). Dar de ce această dominanță absolută a abstractizării? Poate că răspunsul se află în sursele de inspirație ale artiștilor, deoarece multe dintre aceste modele amintesc puternic de țesut și împletit, arte tradițional practicate de femei, ridicând întrebarea interesantă despre rolul posibil, proeminent al femeilor în formarea acestei estetici timpurii.
Pe măsură ce secolul VIII avansa, o schimbare cosmică a avut loc. În interiorul rețelei riguroase de forme geometrice, au început să apară timid primele figuri. La început erau animale izolate, păsări sau cai, integrate ca un alt element decorativ într-o bandă. Puțin mai târziu, aceste figuri au început să se repete ritmic, creând frize. Totuși, pasul decisiv a fost introducerea formei umane, marcând începutul artei narative, așa cum subliniază studiul lui J. Carter. Această evoluție a culminat la mijlocul secolului cu vasele funerare monumentale de la Dipylon, krateri și amfore de dimensiuni uriașe care serveau ca semnale în mormintele aristocrației ateniene. Aici, formele umane, deși reprezentate schematic – cu piept triunghiular, cap-punct și membre liniare – participau acum la scene complexe, în special la intenția (expunerea mortului) și la transport (înmormântarea), înconjurate de dansuri de jale care exprimau doliu prin gesturile lor caracteristice. Acțiunea, emoția și narațiunea au intrat definitiv în repertoriul artei grecești, reflectând o societate care, asemenea epopeilor homerice, arăta acum un interes profund pentru realizările umane, mituri și ritualuri, conturând astfel viziunea antică asupra artei grecești (Pollitt).
Dialoguri cu Răsăritul și Zori ale unei Noi Epoci
Dezvoltarea artei geometrice nu a avut loc într-un vid cultural. Dimpotrivă. Intensificarea contactelor comerciale cu popoarele din Orientul Apropiat în secolul VIII î.Hr. a adus idei și modele noi în spațiul grecesc. Deși ceramica nu era foarte populară în Răsărit, influența este vizibilă în alte forme de artă și treptat și în ceramică. Apariția leilor, creaturi necunoscute în Grecia, dar predominante în arta orientală, pe vasele din perioada geometrică târzie, reprezintă cel mai elocvent semn al noii epoci care se ridica, perioada orientalizantă. Studiile, examinând ceramica geometrică grecească găsită în situri arheologice din Răsărit (Francis & Vickers), dar și realizând paralele cronologice cu ceramica de acolo (Medvedskaya), au demonstrat natura bidirecțională a acestor contacte.
Este posibil ca însăși ideea dezvoltării unei arte care se concentrează pe narațiune cu forme umane și animale să fi fost inspirată de modele orientale. Dar care a fost reacția artiștilor greci? Traducerea acestor influențe în limbajul vizual local a fost directă, radicală și complet creativă. Meșteșugarii greci nu au copiat. Au asimilat, au filtrat și, în cele din urmă, au integrat elementele străine într-un cadru complet propriu, subordonându-le structurii, logicii și esteticii pe care le dezvoltaseră deja. Leul poate fi venit din Răsărit, dar forma pe care a luat-o pe un krater attic era indiscutabil grecească. Pe lângă Atena, care era în frunte, importante ateliere locale s-au dezvoltat în întreaga Grecie, de la Corint și Argos până la Ciclade și Creta. Fiecare atelier a dezvoltat un stil propriu, așa cum demonstrează descoperirile, de exemplu, vasele geometrice din Volimidia (Coulson), creând o bogată diversitate datorată atât factorilor geografici, cât și cerințelor piețelor locale. Pe măsură ce perioada se apropia de sfârșit, în jurul anului 700 î.Hr., conturul geometric strict a început să se relaxeze, formele au căpătat mai multe curbe și detalii interioare, iar modelele decorative complexe au cedat locul unor scene narative mai mari și mai ușor de citit, deschizând calea pentru perioada orientalizantă și, în cele din urmă, pentru arta arhaică.
Krater geometric cu modele zig-zag și figuri de cai, înălțime 57 cm.
Moștenirea Formelor: Arta Geometrică ca Fundament
Astfel, pe măsură ce secolul VIII se apropia de sfârșit, limbajul strict, aproape matematic al artei geometrice a început să se transforme. Nu a fost o ruptură bruscă. A fost o evoluție treptată, aproape organică, o relaxare a legăturilor care impuseseră o ordine absolută timp de aproape două secole. Modelele geometrice complexe care altădată inundau fiecare centimetru al suprafeței au început să se retragă, cedând acum rolul principal scenelor narative, care deveneau din ce în ce mai ambițioase, mai complexe și mai ușor de citit. Cum am putea interpreta această tranziție? Nu este vorba despre declinul unui stil, ci despre maturizarea sa, momentul în care disciplina pe care o impunea a cedat locul libertății expresive pe care ea însăși a făcut-o posibilă, punând bazele pentru întreaga ceramică grecească (Cook). Fluxul de creaturi exotice din Răsărit, cum ar fi sphinxuri, grifoni și sirene, nu a distrus arta grecească; dimpotrivă, a îmbogățit-o, oferind un nou vocabular de fantezie meșteșugarilor, care, având acum stăpânit arta organizării spațiului și a narațiunii, erau pregătiți să spună povești și mai captivante.
Această obsesie pentru narațiune, care a atins apogeul la sfârșitul perioadei geometrice, nu a fost o alegere estetică întâmplătoare, ci o reflecție profundă a schimbărilor sociale și politice colosale care au măturat lumea greacă. Era epoca nașterii orașului-stat, a polis, o nouă modalitate de organizare a vieții colective care necesita noi modalități de exprimare a identității colective. În același timp, epopeile homerice, Iliada și Odiseea, se cristalizau în formă scrisă, oferind un corpus panhelénic de mituri, eroi și valori care uneau comunitățile grecești dispersate. Vasele geometrice, așadar, s-au transformat într-o pânză vizuală pe care erau proiectate aceste povești, făcându-le vizibile și înțelese de toți. O scenă de luptă pe un krater nu ilustra doar o confruntare oarecare; ea reflecta bătăliile eroice ale Războiului Troian, în timp ce reprezentarea unei călătorii cu corabia putea evoca aventurile lui Ulise. Arta devenea mijlocul de difuzare și consolidare a patrimoniului cultural comun, o oglindă în care societatea greacă emergentă putea să se vadă și să se admire. Forma umană, deși încă schematică, căpăta acum un rol proeminent, nu ca un simplu element decorativ, ci ca principalul purtător al sensului, dramei și pasiunii.
Estetica geometrică, totuși, nu s-a limitat la suprafața vaselor de lut. A pătruns în fiecare aspect al culturii materiale, dezvăluind o mentalitate profund înrădăcinată în dragostea pentru ordine, simetrie și structură. În statuetele de bronz turnate ale epocii, formele războinicilor, călăreților și cailor sunt reprezentate cu aceeași abstractizare unghiulară care caracterizează omologii lor pictați. Tripodele monumentale din bronz, care constituiau ofrande prețioase la marile sanctuare panhelénique de la Olympia și Delphi, sunt decorate cu modele geometrice elaborate gravate pe suprafața lor. Chiar și în obiectele umile, de zi cu zi, cum ar fi agrafele (broșe) care țineau îmbrăcămintea, spiritul geometric este omniprezent. Această difuzie a stilului demonstrează că nu a fost vorba doar despre o tehnică artistică, ci despre o modalitate de gândire, o încercare de a impune lumea (ordine) asupra haosului. A fost expresia vizuală a aceleași logici care mai târziu va conduce la nașterea filozofiei și științei, o profundă convingere că universul este guvernat de principii și reguli care pot fi înțelese și reprezentate.
În concluzie, perioada geometrică nu a fost doar o fază pregătitoare sau „primitivă” a artei grecești. A fost fundamentul, matricea absolut necesară din care au izvorât toate realizările ulterioare. A fost școala strictă care a învățat artistul grec principiile de bază ale compoziției, structurii și narațiunii. Disciplina liniei și logica formei nu au limitat creativitatea; dimpotrivă, au eliberat-o, oferindu-i cadrul solid pe care să construiască. Fără stăpânirea organizării spațiului în benzi și metope, complexitatea compozițiilor ceramicii cu figuri negre și roșii ar fi fost de neconceput. Fără introducerea îndrăzneață a formei umane în centrul interesului vizual, arta antropocentrică a epocii clasice, cu reprezentarea idealizată a corpului uman, nu s-ar fi născut niciodată. Așadar, perioada geometrică a lăsat moștenire generațiilor viitoare nu un set de forme, ci o modalitate de a vedea lumea: organizată, plină de sens și cu omul în centrul său. A fost declarația tăcută, dar zgomotoasă, a începutului unei civilizații care avea să schimbe pentru totdeauna cursul istoriei umane.
Bibliografie
Carter, J. (1972), ‘Începutul artei narative în perioada geometrică greacă’, Annual of the British School at Athens, 67, pp. 25-58.
Cook, R.M. (2013), Ceramica pictată grecească. Londra: Routledge.
Coulson, W.D.E. (1988), ‘Ceramica geometrică din Volimidia’, American Journal of Archaeology, 92(1), pp. 53-74.
Francis, E.D., și Vickers, M. (1985), ‘Ceramica geometrică grecească de la Hama și implicațiile sale pentru cronologia Orientului Apropiat’, Levant, 17(1), pp. 131-138.
Ivins Jr, W.M. (1946), Artă și geometrie: un studiu în intuițiile spațiale. Cambridge, MA: Harvard University Press.
Medvedskaya, I.N. (1986), ‘Un studiu asupra paralelelor cronologice între stilul geometric grecesc și ceramica pictată Sialk B’, Iranica Antiqua, 21, pp. 57-93.
Pollitt, J.J. (1974), Viziunea antică asupra artei grecești. New Haven: Yale University Press.
Stansbury-O’Donnell, M.D. (2015), O istorie a artei grecești. Chichester: Wiley-Blackwell.
