Reprezentare a Fecioarei Maria ca „Sfânta Maria” în Deesisul Panagia Drosiani, ilustrată cu o postură de rugăciune și trăsături delicate specifice iconografiei bizantine din secolul al VII-lea
În absida nordică a bisericii Panagia Drosiani din Naxos se păstrează una dintre cele mai vechi reprezentări cunoscute ale Deesisului, datând din secolul al VII-lea d.Hr. Această mică biserică, considerată una dintre cele mai vechi din lumea bizantină, găzduiește o compoziție iconografică complexă care depășește tipica triadă Hristos-Fecioara-Mergătorul. Importanța acestei fresce nu constă doar în datarea sa extrem de timpurie, ci și în raritatea păstrării frescelor din perioada iconoclastă care au scăpat distrugerii din epocile iconoclaste.
Această unică Deesis include, de asemenea, două figuri misterioase, formând o reprezentare deosebită cu o complexitate teologică remarcabilă. Inovația iconografică și bogatul conținut simbolic al acestei reprezentări dezvăluie gândirea teologică matură a vremii și atmosfera spirituală distinctă care domnea în mănăstirile insulare din Marea Egee în secolul al VII-lea.
Compoziția Iconografică a Deesisului
Hristos domină centrul compoziției. Este reprezentat într-un spațiu special care subliniază prezența sa cosmică, purtând un halo cruciform cu inscripția revelatoare „Cel Ce Este” în litere vechi care fac referire la scrierea de tip deuterocanonic (Exodul 3:14). Autenticitatea acestei mărturii inscripționale capătă o semnificație deosebită atunci când este analizată în contextul teologiei bizantine pre-iconoclaste bizantine, unde divinitatea lui Hristos era exprimată prin tipologii inscripționale specifice stabilite de sinoadele ecumenice.
Ținând în mână volumul închis al Cuvântului și binecuvântând cu o postură regală, Hristos este prezentat în tipologia iconografică a vremii cu părul scurt și barbă scurtă, care sugerează tânăra vârstă a Cuvântului veșnic. La dreapta și la stânga Domnului, două figuri delicate se roagă cu brațele întinse – la stânga „+ Sfânta Maria”, așa cum era numită Fecioara Maria în mod caracteristic în reprezentările pre-iconoclaste, iar la dreapta o figură feminină enigmatică îmbrăcată în veșminte regale luxoase și cu o coroană, înconjurată de un halo ca toate figurile sfinte ale reprezentării.
Reprezentare a Sfântului Solomon în veșminte regale și cu cruce pe piept, conferind dimensiuni veterotestamentare Deesisului din secolul al VII-lea al Panagiei Drosiani
Conținut Teologic și Simbolic
Prezența „+ Sfântului Solomon” în stânga aproape de Fecioară conferă compoziției dimensiuni legate de prefigurarea veterotestamentară. Reprezentat în veșminte regale într-o postură oficială, el ține pe piept o cruce cu o mică coroană în centru – simbol care face imediat referire la ideea Patimii și la profeția mesianică. Alegerea iconografică de a-l include pe înțeleptul rege al Vechiului Testament oferă dimensiuni teologice care depășesc cadrul obișnuit al Deesisului, deoarece înțelepciunea lui Solomon prefigurează Înțelepciunea Divină întrupată în Hristos-Cuvântul.
Conform unei interpretări recente, figura feminină încoronată personifică „Nunta lui Hristos” Biserica, conform rămășițelor unei inscripții care menționează această denumire. Ca instituție a Înțelepciunii Divine, așa cum sugerează prezența lui Solomon, Biserica apare în formă revelatoare de regină care se roagă alături de Domnul Hristos împreună cu Fecioara și Mergătorul pentru mântuirea lumii. Această dimensiune eclesiologică a reprezentării dezvăluie gândirea teologică matură a cercurilor care au conceput acest program iconografic.
Prezența Pre-iconoclastică și Semnificația Istorică
Datarea pre-iconoclastă a Deesisului Panagia Drosiani o face unul dintre cele mai rare monumente păstrate din perioada care a precedat marile crize iconoclaste din secolele VIII și IX. Cele mai multe imagini pre-iconoclaste au fost distruse în prima (726-787 d.Hr.) și a doua (815-843 d.Hr.) perioadă iconoclastă, făcând ca reprezentările păstrate să fie dovezi inestimabile pentru înțelegerea iconografiei bizantine înainte de distrugerea organizată a imaginilor.
Deesisul bogat în semnificații continuă cu reprezentarea măreței Fecioare cu Hristos-Emmanuel în partea superioară a absidei, creând un ansamblu cu un conținut revelațional și soteriologic multidimensional care reflectă maturitatea spirituală a centrelor monahale din Marea Egee. Faptul că astfel de programe iconografice complexe au fost dezvoltate în regiunile insulare ale lumii bizantine demonstrează răspândirea largă a educației teologice și participarea activă a comunităților monahale locale în evoluțiile dogmatice și iconografice ale vremii.
Deesisul din secolul al VII-lea de la Panagia Drosiani reprezintă un exemplu unic al artei bizantine pre-iconoclaste care păstrează intactă complexitatea și profunzimea spirituală a unei epoci care a definit în mod decisiv iconografia creștină. Prin intermediul acestui monument excepțional se dezvăluie conștiința teologică profundă și maturitatea artistică care caracterizau arta bisericească bizantină înainte de marile crize ce aveau să urmeze în secolul al VIII-lea.
Bibliografie
Carr, Annemarie Weyl. „Deesis.” In The Oxford Dictionary of Byzantium, edited by Alexander P. Kazhdan, et al., volume 1. Oxford și New York: Oxford University Press, 1991.
Hilsdale, Cecily J. Arta bizantină și diplomația într-o epocă de declin. Cambridge: Cambridge University Press, 2014.
Metropolitan Museum of Art. „Iconă cu Deesis – Bizantină.” Accesat 2025.
Smarthistory. „Naturalismul târziu bizantin: mozaicul Deesis de la Hagia Sophia.” Accesat 2025.
