Un trup masculin gol, îndoit aproape în două pe o blană de leopard, umple cea mai mare parte a the panzei în Philoctetes rănit, o pictură pe care pictorul danez Nicolai Abildgaard a finalizat-o în 1775 la Roma, în ulei pe pânză, având dimensiunile de 123 pe 178 de centimetri. Astăzi se află la Statens Museum for Kunst, galeria națională a Danemarcei din Copenhaga. Eroul mitologic al ciclului troian, abandonat de tovarășii săi în insula Lemnos din cauza unei răni la picior care refuza să se vindece, își răsucește trupul printr-o mișcare aproape spasmodică, cu fața întoarsă spre spate și privirea ațintită asupra propriei sale extremități. Lângă el, o gotieră cu săgeți se sprijină de stâncă, un șnur albastru scapă din blana animalului, iar în fundal se zărește o placă de piatră cu incizii ce imită o inscripție antică.
Realizat în timpul șederii de cinci ani a artistului la Roma, cu o bursă din partea Academiei de Arte Frumoase din Copenhaga, tabloul se numără printre primele sale opere mature și mărturisește despre o generație de pictori care căuta o ieșire din rigoarea senină a neoclasicismului academic. Trupul nu funcționează aici ca un model eroic desăvârșit, ci poartă întreaga povară a suferinței, fiind împrumutat în mare măsură din plasticitatea Torsoului din Belvedere, celebra sculptură elenistică pe care Abildgaard o studiase îndeaproape la Vatican.
Compoziția lucrării Philoctetes rănit
De-a lungul unei axe diagonale ce străbate câmpul vizual, Philoctetes îngenunchează cu un genunchi sprijinit pe blană și celălalt picior tras spre mâna care îl apucă strâns, într-o postură în care coloana vertebrală este atât de răsucită încât spatele i se înfățișează aproape în întregime privitorului, în timp ce chipul privește în direcție opusă. Părul lung este aruncat pe spate, fiind singurul element în mișcare printre atâtea forme imobile. Contrastul dintre liniștea masei principale a trupului și torsiunea aproape violentă a capului rezumă logica întregii opere: un corp educat în regulile proporției clasice, chemat să exprime ceva ce aceasta nu prevăzuse niciodată. Lumina cade aproape exclusiv pe pielea goală, lăsând fundalul cufundat în nuanțe de verde și maro atât de întunecate încât par negre.
Blana, gotiera și inscripția de piatră
Obiectele din jurul eroului funcționează ca o preistorie a scenei. Blana de leopard trimite cu gândul la viața de vânător, la natura sălbatică în care Philoctetes a rămas singur atâția ani. Gotiera, pe jumătate ascunsă în spatele genunchiului, amintește de arcul lui Heracle, pe care eroul îl moștenise și care, conform mitului, era indispensabil pentru cucerirea Troiei. În fundal, o suprafață netedă de piatră poartă incizii cu majuscule care imită epigrafia greacă antică, o practică obișnuită a pictorilor epocii de a-și integra semnătura în interiorul scenei sub forma unei plăci funerare uitate pe stâncă.
Arta neoclasică împotriva seninătății lui Winckelmann
În Roma anilor 1770, Abildgaard a devenit prieten apropiat al elvețianului Johann Heinrich Füssli și al sculptorului suedez Johan Tobias Sergel, doi artiști nemulțumiți de idealul de seninătate pe care Johann Joachim Winckelmann îl consacrase drept chintesență a artei grecești antice. Laokoon al lui Lessing, publicat cu doar nouă ani mai înainte, deschisese deja dezbaterea despre limitele până la care arta poate merge în redarea suferinței fără a-și pierde frumusețea. Philoctetes al lui Abildgaard oferă un răspuns îndrăzneț, căci chipul eroului nu își ascunde chinul, în vreme ce trupul rămâne fidel normelor sculpturii clasice. Nu era vorba despre un gest izolat: cercul din jurul lui Füssli căuta teme împrumutate din Homer și Shakespeare, punând accentul pe emoția extremă.
Artistul din spatele tabloului
Nicolai Abildgaard s-a născut la Copenhaga în 1743 și a murit la Frederiksdal, lângă aceeași oraș, în 1809. A studiat la academia orașului natal înainte de a pleca, în 1772, la Roma, unde a petrecut cinci ani studiind sculptura antică și pictura Renascenței. Întorcându-se în Danemarca în 1777, a preluat conducerea Academiei Regale de Arte Frumoase, post din care i-a educat pe sculptorul Bertel Thorvaldsen și pe pictorul Christoffer Wilhelm Eckersberg. Opera sa se situează ca o verigă între neoclasicismul târziu și zorii romantismului danez.
În muzeul din Copenhaga, tabloul atârnă astăzi printre alte lucrări ale aceleiași generații de pictori danezi, remarcându-se însă prin intensitatea unui trup care se întoarce asupra sieși, o postură pe care niciun manual academic al epocii n-ar fi recomandat-o. Privirea lui Philoctetes, ațintită asupra rănii, rămâne singurul punct din tablou unde narațiunea se oprește și persistă doar durerea.
