Pictorul Gheorghe Moschos a surprins în 1620, în cupola katholikónului Mănăstirii Sfinților Patruzeci, la aproximativ opt kilometri de Sparta, în zona Chrysaffa, chipul profetului Sofonie. El face parte dintr-o serie de profeți ai Vechiului Testament care ocupă a patra zonă a tamburului, reprezentați câte doi în medalioane rotunde, pe un fundal adânc, aproape de miezul nopții. Bustul, cu privirea grea și barba lungă, grizonată, este redat aici până la nivelul pieptului, fără mâini sau sulul pe care, de obicei, profeții îl țin în programele iconografice bizantine și postbizantine. Fața, brăzdată de riduri adânci și cu sprâncenele încruntate, trădează un om care meditează mai degrabă decât predică.
Biserica în care se înscrie reprezentarea a fost construită la începutul secolului al XVII-lea, în tipul în cruce greacă înscrisă cu cupolă, cunoscut ca athonit, iar Moschos, originar din Nauplia, a preluat, după cum arată chiar inscripția de ctitorie a bisericii, sarcina de a picta aproape singur întregul interior. Știm foarte puține lucruri despre pictorul însuși, dincolo de operele sale. La Chrysaffa, însă, a lăsat unul dintre cele mai bogate ansambluri iconografice ale Peloponezului postbizantin, în care profetul Sofonie ocupă un loc discret, dar nicidecum secundar, printre zecile de alte figuri de profeți, evangheliști și martiri.
Fresca profetului Sofonie: compoziție și tehnică
Nimbul aurit, lucrat cu tușe largi de ocru, aproape concentrice, încadrează capul printr-o zonă interioară întunecată și printr-o bandă albă pe conturul exterior, convenție reluată în aproape toate figurile din cupolă. Crăpături brăzdează tencuiala din jurul frunții și deasupra umărului, urme ale celor patru secole de umiditate și cutremure de care zona nu a fost cruțată. Întunericul adânc, aproape fără stele, din jurul nimbului constituie o convenție constantă a cupolei, unde fiecare figură pare să se ridice dintr-o adâncime absolută, fără timp. Părul, scurt și rar în partea superioară a capului, este redat prin tușe scurte, ondulate, care lasă proplasma întunecată să strălucească dedesubt.
Pe frunte, trei-patru linii albe sintetizează, cu o economie austeră, ridurile unui om înaintat în vârstă. Ochii, adânciți sub sprâncenele dese, privesc pieziș, fără să întâlnească privirea spectatorului. Nasul, lung și subțire, lasă o umbră palidă pe buza de sus.
Cu tușe rapide de alb, aproape nervoase, pe un fond întunecat, este construit volumul bărbii, care coboară în bucle întortocheate, riguros, până la piept. Un chiton de culoare castaniu-violacee se distinge pe piept, peste care cade de pe umărul drept al profetului un mantion cenușiu-verzui, cu pliuri dure și unghiulare. Pe umărul stâng, o bandă aurie cu puncte albe, ce amintesc de perle cusute pe stofă, indică marginea veșmântului interior.
Profetul Sofonie, fiul lui Cuși, a trăit în secolul al VII-lea î.Hr., în timpul domniei lui Iosia, iar cartea care îi poartă numele anunță atât distrugerea, cât și mântuirea Ierusalimului. În programele iconografice ale cupolelor este însoțit de obicei, ca și aici, de profetul Iezechiel, care însă nu este inclus în fragmentul compoziției prezentat aici.
Artă postbizantină în cupola Sfinților Patruzeci
Gheorghe Moschos, împreună cu fratele său Dimitrie, se numără printre cei mai importanți zugravi ai Peloponezului de la începutul secolului al XVII-lea, cu lucrări care se întind de la Zante și Porețo până la Chrysaffa și Karya. Activ cel puțin din 1606 până în 1638, fratele mai tânăr a lucrat adesea singur, ca și în katholikónul Sfinților Patruzeci, unde arta sa îmbină tradiția solidă, liniară, a picturii postbizantine cu o rapiditate expresivă, aproape improvizată, a pensulei.
Mănăstirea fusese recunoscută ca stavropighie înainte de 1592, aflându-se direct sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice, și a funcționat timp de secole ca unul dintre cele mai importante centre spirituale ale Laconiei. Este ridicată între vegetație deasă de stejari pufos și chiparoși, cu stânci abrupte care închid orizontul aproape din toate părțile, într-un loc pe care nici cutremurul din 1886, nici incendiul din 1943 nu au reușit, în cele din urmă, să-l altereze radical. În 1879, o parte a picturii murale a bisericii a fost repictată de ierodiaconul cretan Gheorghe Kalliterakis, care a intervenit mai ales asupra chipurilor ierarhilor și asupra unor sfinți din naosul principal. Zona profeților din cupolă, unde se află Sofonie, pare să fi păstrat în mare măsură stratul pictural inițial, de acum aproape șaptesprezece secole. O restaurare sistematică a frescelor a fost realizată între 1985 și 2004, sub supravegherea Eforiei competente de Antichități, grație căreia întregul decor se păstrează astăzi într-o stare remarcabilă.
Detaliu: chipul profetului
La mărire, suprafața tencuielii dezvăluie ceea ce vederea de ansamblu ascunde. Crăpăturile verticale de deasupra frunții străbat și discul aurit al nimbului, iar mici exfolieri de culoare în jurul urechii lasă să se întrevadă, pe alocuri, stratul cenușiu al mortarului.
Barba, privită de aproape, își dezvăluie logica de construcție. Sub liniile albe, aproape metalice, ale luminii, pictorul întinsese un strat unitar de brun închis, peste care a lucrat liber, fără un desen prealabil stabilit pentru fiecare buclă. Urechea, cu conturul său alb caracteristic, care subliniază cartilajul, stă aproape desprinsă de păr, un detaliu pe care pictorul a dorit, evident, să-l scoată în evidență.
În fundalul ochilor, acolo unde culoarea s-a întunecat mai mult, se mai distinge încă o urmă de roșu intens, poate restul unei nuanțe inițiale, mai vii, pe care timpul și fumul lumânărilor au apucat să o înnoureze.
