Apostolul Pavel este înfățișat chel, cu o barbă lungă, închisă la culoare, și cu un chip adânc brăzdat, într-o frescă a katholikonului de la Panagia tou Araka, în satul montan Lagoudera din Cipru. Lucrarea aparține marii decorații care, potrivit inscripției ctitoricești de deasupra intrării de nord a bisericii, a fost finanțată în decembrie 1192 de Leon Ho Auténtes. Cercetarea atribuie ansamblul, deși nu cu certitudine absolută, pictorului Teodoros Apsevdēs, același artist care pictase deja, cu un deceniu mai devreme, Eglestra Sfântului Neofit din Pafos.
În chipul apostolului, vârsta nu este redată ca uzură, ci ca maturitate spirituală. Privirea, îndreptată ușor în sus, este însoțită de sprâncene ridicate, care dau expresiei ceva între extaz și reflecție. Mâna dreaptă, deschisă pe jumătate, formează un gest al rostirii, în timp ce stânga ține un codex rulat, pe care se vede inscripția «ΑΔΕΛΦΟΙ», cuvânt care trimite direct la felul în care se deschid multe dintre epistolele sale. Chitonul, într-o nuanță rozalie, este acoperit parțial de un himation alb, bogat în pliuri, care cade pe umărul stâng și se înfășoară în jurul brațului cu o precizie aproape liniară.
Aceste fresce se numără printre cele mai bine conservate serii de pictură bizantină mijlocie din Cipru și reflectă tendințele artistice ale capitalei imperiale.
Arta bizantină din spatele frescei Apostolului Pavel
Stilul aparține a ceea ce cercetarea numește tehnică târzie comnenă, fază a artei bizantine în care forma capătă o expresivitate sporită fără a-și pierde disciplina geometrică. Veșmintele nu sunt doar o simplă acoperire a trupului; ele funcționează aproape ca un desen autonom, cu pliurile organizate în linii paralele, puternic luminare, creând impresia de mișcare pe o suprafață imobilă. Aureola, de un ocru adânc, cu contur mai închis, izolează capul de fundalul gri-verzui fără a-l desprinde cu totul de acesta, întrucât umbra de la partea inferioară a feței continuă vizual în lumina cercului.
Nu este întâmplătoare alegerea gestului. În tradiția iconografică a apostolilor, palma deschisă, cu două degete în poziție de vorbire, indică învățătura, transmiterea cuvântului către cei care ascultă, dar nu sunt reprezentați. Pavel nu ține chei și nici nu poartă trăsăturile bărbii dese, rotunde, care îl identifică în mod consacrat pe Petru; barba sa, ascuțită și lungă, împreună cu fruntea înaltă, golașă, constituie o constantă a iconografiei sale în aproape orice monument al epocii.
Sus, în dreapta, se distinge un fragment de inscripție, în mare parte ilizibil, care probabil indica numele sfântului, așa cum se obișnuia în asemenea reprezentări. Această scriere, împreună cu inscripția de pe codex, alcătuia pentru credinciosul epocii o relație familiară, aproape orală, cu persoana apostolului, care stă aici nu ca simbol îndepărtat, ci ca învățător aflat în mijlocul cuvântului.
În ansamblul frescelor de la Panagia tou Araka, figura lui Pavel nu se distinge prin dimensiune sau prin poziție. Se distinge prin tensiunea pe care reușește să o concentreze în câteva linii de culoare, moștenire a unei arte care, la sfârșitul secolului al XII-lea, învățase deja să vorbească despre suflet prin chip.
