Sfinții Gheorghe și Dimitrie în biserica Sfinții Anarghiri din Kastoria

Două sulițe se înalță paralel și împart scena în benzi verticale, ținând la distanță două figuri care altminteri stau aproape umăr lângă umăr. În naosul bisericii Sfinții Anarghiri din Kastoria, sub Punerea în mormânt și într-un loc privilegiat lângă altar, pictorul anonim al celui de-al doilea strat de pictură murală i-a reprezentat, în jurul anului 1180, pe Sfinții Gheorghe și Dimitrie, perechea cea mai familiară din ceata sfinților militari. Tineri și fără barbă, stând frontal, cei doi sfinți au aceeași ținută și aceeași gravitate. Ceea ce îi deosebește ține de veșminte: două armuri care diferă aproape în fiecare element al lor.

Biserica familiei Lemniotes și sfântul ctitorului

Mica bazilică a Sfinților Anarghiri fusese pictată o primă dată cu mult timp înainte. În pronaos, unde picturile din secolul al XII-lea au căzut, se întrevăd reprezentări mai vechi, pe care G. Millet le-a plasat la începutul, iar A. Orlandos la mijlocul secolului al XI-lea, după cum rezumă articolul lui Charalambos Bakirtzis despre o inscripție a bisericii. Al doilea strat, căruia îi aparțin cei doi sfinți militari, este legat de o familie locală, Lemniotes. Datarea lui este dată uneori în general în jurul anului 1180, alteori, cu trimitere la monografia lui S. Pelekanidis și M. Chatzidakis despre Kastoria, în jurul anilor 1170–1180; cele două propuneri nu sunt prea îndepărtate, însă anul exact nu se cunoaște.

Opt inscripții ale bisericii, toate din același strat, sunt, potrivit studiului Evgheniei Drakopoulou, dedicații ale familiei. În pronaos, sub îngerii Înălțării, o epigramă de șaisprezece versuri dodecasilabice iambice îl înfățișează pe Teodor Lemniotes închinând biserica sfinților doctori fără de arginți, Sfinții Anarghiri, și cerând vindecare pentru trupul său bolnav. În nava de nord sunt reprezentați el însuși, soția sa, Ana Radene, și fiul lor, Ioan, cu inscripții care au fost rescrise mai târziu. În nava de sud un monah, Teofil Lemniotes, se declară și el ctitor. Identificarea lui cu Teodor, care fusese propusă, Drakopoulou o consideră neîntemeiată, observând că cele două chipuri nu seamănă.

Nava de nord, potrivit unei alte inscripții în versuri de deasupra ușii spre pronaos, este închinată Sfântului Gheorghe, ale cărui minuni le povestește pictura de acolo. Ctitorul i se adresează sfântului la persoana întâi. Îl are, spune el, ocrotitor încă din scutece, iar acum, după ce mai întâi l-a „scris” în inima sa, îl zugrăvește cu culori pe ziduri. Inscripția este grav deteriorată în partea centrală; lectura propusă de Drakopoulou diferă sensibil de cea a lui Orlandos, în vreme ce Chatzidakis se limitase la versurile 1–4 și 14–16. Două versuri, cu întregirile editoarei între paranteze drepte:

τανῦν δὲ καὶ [χρώμασιν ὑλ]ικωτέ[ροις]
[τῶ]ν θαυμάτων σου ζωγραφῶ τὰς εἰκόνας

Traducere în limba română

Versurile 3–4 ale epigramei din nava de nord: „Iar acum, și cu culori mai materiale, zugrăvesc icoanele minunilor tale”.

Pe acest fundal, prezența lui Gheorghe lângă altar capătă o greutate în plus. El este sfântul evlaviei personale a ctitorului, al doilea ocrotitor al bisericii, cu o navă proprie, iar aici, în naos, stă alături de Dimitrie. Sfântul Dimitrie, la rândul său, nu este singur în program: în biserică este cinstit împreună cu Cuviosul David și Cuvioasa Teodora, alți doi sfinți ai Tesalonicului. Alegerea perechii leagă astfel, într-o lectură plauzibilă, evlavia unui ctitor particular de cultele marelui oraș al regiunii.

Frontalitate și o întoarcere abia perceptibilă

Compoziția se sprijină pe alăturare. Trupurile stau frontal, ușor întoarse unul spre celălalt, atât de puțin încât mișcarea ar putea trece neobservată dacă nu ar fi confirmată de umeri și de înclinarea veșmintelor. Fiecare ține cu mâna dreaptă (în partea stângă a figurii pentru privitor) sulița ridicată, al cărei vârf în formă de frunză urcă sus în fondul albastru, deasupra nimburilor.

Verticala este reluată de inscripții. Scrise în coloane, literă sub literă și cu ligaturi, ele încadrează fiecare cap: în stânga figurii epitetul „ὁ ἅγιος”, în dreapta numele. Din această dispunere simetrică se naște în mijlocul scenei o mică găselniță: între cele două nimburi se întâlnesc numele lui Gheorghe și epitetul lui Dimitrie, două coloane de litere paralele cu sulițele.

Fondul este împărțit orizontal. Sus se întinde un albastru închis; mai jos, cam la înălțimea genunchilor, o bandă verde închis indică solul. O bandă roșie încadrează scena sus și jos. Nimburile, discuri galben-ocru cu contur întunecat, sunt destul de tocite, la fel ca zona inferioară, unde tencuiala și-a pierdut o mare parte din stratul de culoare.

Solzi, plăci, țesături

Lui Gheorghe pictorul i-a dat o platoșă strânsă pe corp din solzi mici și deși, într-un ton verde-cenușiu, ale cărei rânduri curbe desenează pieptul și abdomenul ca și cum ar trasa trunchiul de dedesubt. Peste ea se încrucișează două benzi ornamentate cu puncte albe, ca niște perle, care se unesc pe piept într-o fibulă rotundă. Clamida roșie cu căptușeală albă cade pe spate și se deschide jos, spre partea suliței, într-o curbă largă, aproape teatrală. Sub platoșă se văd o tunică albastră și o centură lată decorată, într-un ton aurit, cu vrejuri vegetale și un capăt roz-roșiatic. Gambele sunt îmbrăcate în jambiere desenate întunecat, iar mai jos în înfășurări mai deschise.

Mâna lui stângă, într-o mânecă albastru-închis, coboară cu degetele întinse și atinge marginea scutului, care stă în picioare pe sol între cei doi sfinți. Din el se distinge doar o parte a bordurii ornamentate și a suprafeței policrome; restul se pierde în spatele clamidei și în degradările zonei inferioare. Puțin mai sus, la înălțimea antebrațului, o pată albă marchează un loc unde culoarea s-a pierdut.

Dimitrie pare mai greu, și chiar este. Platoșa lui se compune din plăci mari, rotunjite, în ocru, așezate în rânduri orizontale de la umeri până la șolduri, cu epoleți împodobiți cu meandre și mâneci roșii. Un brâu albastru-închis este înnodat la mijloc. Cu mâna stângă, la înălțimea centurii, ține teaca sabiei, care coboară oblic spre dreapta privitorului. Clamida sa deschisă la culoare, prinsă cu o fibulă, cade pe umeri și în spatele trupului. Mai jos, o fustă albastru-închis cu decor alb și tunica lungă roșie, cu benzi decorate aurii și un tiv vărgat în roșu, alb și un ton întunecat, aproape că fac să dispară trupul de dedesubt. Pe țesătura roșie se disting și mici găuri întunecate.

Contrastul pare voit: o platoșă care lasă trupul să se contureze și una care îl închide, cu aceeași bogăție ornamentală în ambele cazuri, astfel încât simetria atitudinii prinde viață prin varietatea suprafețelor. Dacă pictorul copia echipamentul militar real al vremii sale sau repeta forme ale tradiției este o întrebare pe care studiul lui Piotr Grotowski o pune în general pentru iconografia sfinților militari între 843 și 1261, comparând reprezentările cu tratatele militare bizantine. Pictura de la Kastoria oferă material pentru o asemenea comparație, fără ca imaginea în sine să o poată tranșa.

Chipul Sfântului Dimitrie de aproape

În detaliu, primul lucru care iese în evidență este părul. Castaniu și scurt, cu firele pornind radial dintr-un punct de pe creștet și coborând în linii fine întunecate, se termină deasupra frunții într-un șir de bucle mici. La Gheorghe, părul se desface în bucle dese în spirală, care înconjură capul ca o sferă: două soluții caligrafice pentru același tip tineresc, aproape un semn distinctiv al fiecăruia.

Modelajul se sprijină pe un proplasm verzui, adică pe primul strat, mai întunecat, al carnației, care rămâne vizibil în umbrele gâtului, pe bărbie și în jurul gurii. Peste el se întind tonurile de ocru mai deschise. Pe obraji, pete roșii circulare cu mici tușe curbe; pe dosul nasului, sub ochi și pe gât, lumini albe liniare, care pe gât formează curbe. Sprâncenele arcuite se continuă în linia lungă și dreaptă a nasului. Ochii sunt mari, cu irisuri întunecate, iar privirea se îndreaptă direct spre privitor. Un contur întunecat închide ovalul feței și urechile. Gura, mică, cu buze roșii, nu imprimă nicio mișcare expresiei, gravă, mai degrabă reținută.

Suprafața prezintă zgârieturi și mici exfolieri, mai dese pe nimb și pe partea dreaptă a frunții pentru privitor. Sus, în dreapta, începutul numelui s-a pierdut într-o zonă deteriorată, în timp ce literele următoare continuă vertical „Δημήτριος”. La baza gâtului, gulerul roșu al tunicii și banda clamidei cu punctele albe, aceleași ca pe benzile lui Gheorghe, readuc în detaliu ornamentația care în imaginea de ansamblu pare să domine.