
La baza conchei, acolo unde literele negre străbat mozaicul de aur, tronul Maicii Domnului întrerupe inscripția și ocupă o parte din rugăciunea pentru întărirea locașului. Din această întâlnire a chipului cu textul mai vechi se poate citi succesiunea intervențiilor din absida bisericii Sfânta Sofia din Salonic, unde Maica Domnului pe tron, cu Hristos, a înlocuit o cruce mare. Urmele ei se mai păstrează, palide, în fondul de aur, după cum arată Eforia Antichităților Orașului Salonic în descrierea decorației în mozaic a monumentului.
În mijlocul vastei suprafețe aurite, grupul Maicii și al Pruncului atrage privirea prin frontalitatea chipurilor. Mai jos, faldurile și așezarea inegală a mâinilor îngreunează citirea trupului șezând, mai ales în zona dintre picioarele lui Hristos și genunchii Maicii Domnului.
Decorația mai veche și problema datării
De vremea lui Constantin al VI-lea și a mamei sale, Irina, este legată decorația în mozaic aniconică a altarului, cu crucile și motivele geometrice sau vegetale. Monogramele imperiale, alături de cea a episcopului Teofil, oferă un reper cronologic pentru această fază, pe care Robin Cormack o plasează între 780 și 797. În același ansamblu decorativ el include crucea mare din conchă și inscripțiile care însoțeau câmpul de aur.
Mult mai puțin sigură rămâne datarea Maicii Domnului pe tron. În fișa de arhivă a unui desen al absidei, British School at Athens indică secolul al XI-lea ca epocă probabilă a înlocuirii crucii. În același secol plasează reprezentarea și baza de date de cercetare a Universității din Sussex, care consemnează totodată o propunere din literatura de specialitate pentru secolul al IX-lea. Divergența privește însăși datarea Maicii Domnului cu Pruncul, care trebuie menționată, prin urmare, cu rezerva cuvenită.
În studiul său despre mozaicurile absidei, Cormack acordă o greutate deosebită pătrunderii tronului și a scăunelului în banda inscripției: pentru a fi așezată noua compoziție, a fost îndepărtată porțiunea centrală a textului. Observația documentează succesiunea lucrărilor, fără a stabili, prin ea însăși, momentul înlocuirii.
Maica Domnului din biserica Sfânta Sofia din Salonic în conchă
O mare parte din sfertul de sferă, adică suprafața curbă care acoperă absida, rămâne liberă în jurul figurii centrale. De la nimbul larg până la încălțări și la scăunel, Maica Domnului se profilează cu un contur limpede pe aur, în timp ce benzile decorative urmează curbura arhitecturii și delimitează reprezentarea.
Maforionul întunecat acoperă capul și umerii, cu tivuri aurii care urmează chipul și coboară spre bust. Suprafețe roșii apar în faldurile laterale, iar partea de jos a veșmântului este ocupată de tonuri albastre și întunecate. Spre genunchi, țesătura formează curbe largi, ale căror pliuri sunt desenate de linii subțiri de tesere, fără ca anatomia de dedesubt să poată fi percepută ușor peste tot.
Sus, în fața bustului Maicii, este înfățișat Hristos în veșminte galben-aurii, cu linii roșii în falduri. Mâna dreaptă și-o întinde spre stânga privitorului, iar cu stânga ține un sul deschis la culoare, înfășurat. Pe umărul Său se sprijină mâna stângă a Maicii Domnului; dreapta se află mult mai jos, sub picioarele Pruncului, pe țesătura strânsă a poalei, ținând o năframă albă.
Distanța dintre picioarele Pruncului și mâna coborâtă a Maicii Domnului face deosebit de vizibilă această dispunere neobișnuită, care se observă și mai limpede în imaginea de aproape a compoziției.

Pe laturi se ivesc pernele roșii, tivite cu albastru, și părți ale tronului împodobit. Țesături albe cu desene liniare întunecate atârnă de o parte și de alta, iar de-a lungul bazei se înșiră mici tesere luminoase, așezate ca niște șiruri de podoabe prețioase.
Modelajul chipurilor
Ochii mari ai Maicii Domnului, cu pupile întunecate și contururi apăsate, dau chipului expresia sa severă. Deasupra lor se arcuiesc sprâncenele, iar nasul alungit capătă o muchie luminoasă printre tonurile calde ale carnației; gura rămâne mică și închisă, iar roșul buzelor revine, mai intens, pe obraji.

În fotografia de aproape, munca mozaicarilor poate fi urmărită chiar și în micile schimbări de direcție din jurul pleoapelor. Sub ochi, șirurile formează curbe suprapuse ce continuă spre obraji, în vreme ce teserele albe se adună pe frunte și în jurul gurii. Modelajul rămâne pronunțat liniar, iar zonele de culoare își păstrează limite clare, mai ales de-a lungul nasului și al maxilarului. Pe gât, unde alternează curbe luminoase și mai întunecate, aceeași tehnică devine și mai evidentă.

Mai rotunjit este chipul lui Hristos, cu ochi mari și gură mică, iar teserele castanii ale părului se rânduiesc în șiruri ondulate deasupra frunții. Capul este înconjurat de un nimb cruciform auriu: cele trei brațe vizibile ale crucii sunt redate cu tesere albe, încadrate de șiruri roșii și verzi care se detașează pe maforionul întunecat.
Ramura unduitoare și inscripția
De-a lungul bazei conchei se desfășoară banda cu o ramură aurie unduitoare pe fond verde, ai cărei lăstari curbați se termină în frunze de iederă. Benzi albe subțiri delimitează zona decorativă, deasupra căreia urmează inscripția cu litere negre, adaptată curburii absidei.
Textul este redat cu abrevierile dezvoltate între paranteze rotunde, iar parantezele drepte marchează întregirea porțiunii centrale pierdute:
Κ(ύρι)ε ὁ Θ(εὸ)ς τῶν π(ατέ)ρων ἡμῶν στερέωσον τὸν οἶκον τοῦτον ἕως τῆς συντελεί[ας τοῦ αἰῶνος ἀσάλευ]τον πρὸς δόξαν σὴν καὶ τοῦ μονογενοῦ(ς) σου Υ(ἱο)ῦ καὶ τοῦ Παναγίου σου Πν(εύμα)τος.
Traducere
Doamne, Dumnezeul părinților noștri, întărește casa aceasta neclintită până la sfârșitul veacului, spre slava Ta și a Unuia-Născut Fiului Tău și a Preasfântului Tău Duh.
Rugăciunea pentru întărirea locașului conferă inscripției caracterul ei liturgic, iar formularea trimite la rugăciunile de la sfințirea bisericii. La mijlocul parcursului ei, exact acolo unde se întregește mențiunea sfârșitului veacului, se interpune astăzi scăunelul figurii de pe tron, iar literele reapar în dreapta lui, puțin deasupra decorației vegetale.