Prezentare scenică a unui dans tradițional, cu un cerc de bărbați în prim-plan și vioară și acordeon în fundal. Identitatea dansului nu este documentată.În satele din sudul Karystiei, Kavontoritikos leagă repertoriul local de dansuri de o tradiție muzicală care s-a răspândit mai târziu în toată Marea Egee, păstrând totodată urme ale vechiului mod de a cânta la tsambouna. Melodia poate fi ascultată, între altele, în interpretarea violonistului Nikos Oikonomidis (2001), din arhiva Domnei Samiou. Nu departe, la Antia, pe coastele muntelui Ochi, s-a cultivat sfyria, redarea vorbirii prin fluierături pentru comunicarea la distanță. Privite împreună, cele două practici luminează felurite întrebuințări ale sunetului în lumea rurală a sudului Eubeei: muzica însoțește petrecerea, iar vorbirea fluierată servește înțelegerii de fiecare zi.
Pulsul binar și mișcarea cercului
În măsura de 2/4 se organizează Kavontoritikos. Miranda Terzopoulou, în textul explicativ scris pentru Arhiva Samiou, îl descrie ca pe un dans în cerc egal și vioi, în care dansatorii se țin de mâini încrucișat. Ea amintește și de versurile satirice, uneori destul de îndrăznețe, care se strecoară pe măsură ce petrecerea înaintează. Înregistrarea este catalogată sub titlul Nikos Oikonomidis (2001), iar comentariul Mirandei Terzopoulou care o însoțește datează din 2018.
La ascultare e util să deosebim măsura de mișcarea melodică. Peste pulsul binar care revine mereu, interpretul își desfășoară frazele cu accente și ornamente ce pot face cântarea mai densă sau mai năvalnică. Calificativul „asimetric” ar crea așadar confuzie în privința organizării metrice a melodiei.
Tsambouna și toubi
Tsambouna face parte din familia cimpoaielor. Muzicantul suflă în burduf și, apăsându-l cu brațul, alimentează tuburile sonore, astfel încât sunetul curge neîntrerupt. Un instrument anume este descris în fișa Tsambouna (373), din colecția Centrului de Cercetare a Folclorului Grec al Academiei din Atena: burduful este din piele de capră, iar tuburile perforate sunt din trestie. Obiectul provine din Kalimnos și oferă un exemplu de construcție a instrumentului, însă proveniența lui trebuie deosebită de cea a instrumentelor din Eubeea.
În acompaniamentul mai vechi al dansului Kavontoritikos sunt atestate tsambouna și lira, alături de un instrument de percuție numit toubaki sau daouli. Lângă fluxul sonor continuu al instrumentului de suflat, loviturile articulează timpul pentru dansatori. Ulterior, vioara și laouto au trecut în centrul interpretării, după cum explică și comentariul care însoțește înregistrarea Nikos Oikonomidis (2001).
La Kapsala, în 1976, Domna Samiou l-a înregistrat pe Thodoris Bougioukos cântând la o „tsambouna cu zurna”, variantă locală prevăzută cu un tub suplimentar de bas, acompaniindu-l ea însăși la daouli. Potrivit notei de arhivă, Bougioukos construise instrumentul după ce învățase meșteșugul de la bunicul său. Înregistrarea apare în jurnalul de călătorie Eubeea, Karystos.
De la Kallianiotikos la vioara egeeană
Trecerea de la cântarea locală la o răspândire mai largă este cercetată în studiul lui Zachariou, lucrarea de master susținută în 2021 de Dimitrios Zachariou la Departamentul de Studii Muzicale al Universității din Atena. Rezumatul ei situează melodia în satele arvanite din jurul localităților Agios Dimitrios și Kallianou, unde purta numele de „Kallianiotikos” și „Gaida”.
Muzica se alcătuiește din fraze scurte, alăturate și recombinate în limitele a ceea ce îngăduiau instrumentele mai vechi. Odată cu trecerea la vioară, o parte din această moștenire de motive se păstrează, iar alături apar elemente îngăduite de ambitusul mai mare și de tehnica diferită a instrumentului. Este una dintre axele principale ale lucrării, așa cum e prezentată pe openarchives.gr.
Încă din 1976, la Agios Dimitrios, Domna Samiou a înregistrat Kavontoritikos cu două viori și laouto. Același jurnal de călătorie cuprinde, lângă înregistrările de tsambouna, un cântec arvanit și o melodie păstorească la flogera. Materialul din Eubeea, Karystos fixează această coexistență pentru perioada respectivă.
La statornicirea dansului Kavontoritikos în Ciclade și, mai larg, în Marea Egee au contribuit rețelele muzicanților profesioniști și industria discografică. Lucrarea universitară subliniază și rolul ansamblurilor de dans în familiarizarea generațiilor mai tinere cu melodia, după cum arată rezumatul ei de pe openarchives.gr.
Sfyria din Antia
La Antia, în sud-estul Eubeei, sfyria servea comunicării pe distanțe pe care vocea obișnuită cu greu le acoperea. Se sprijină pe greaca vorbită de zi cu zi, ale cărei distincții lingvistice și intonație le redă prin fluierături. În 2019 practica a fost înscrisă în Inventarul Național al Patrimoniului Cultural Imaterial al Greciei, iar fișa corespunzătoare îi descrie folosirea de către bărbați și femei, mai ales la muncile câmpului.
Un fluierător experimentat poate transmite propoziții întregi. În cercetarea fonetică a lui Julien Meyer, vorbirea fluierată este analizată ca mod de a reda limba într-o bandă îngustă de frecvențe. Din bogatul semnal acustic al vocii se păstrează anumite trăsături, îndeajuns pentru ca interlocutorul deprins să recunoască mesajul. Înțelegerea presupune cunoașterea practicii respective și a limbii pe care se întemeiază, după cum explică articolul științific publicat pe Cambridge Core.
Forme asemănătoare de vorbire fluierată au fost consemnate în comunități lingvistice foarte diferite din întreaga lume. Sinteza comparativă a lui Meyer din Annual Reviews le examinează în raport cu limbile pe care le redau și cu mediul de comunicare în care s-a dezvoltat fiecare practică.
Două tradiții în același loc
Kavontoritikos și sfyria pot fi cercetate împreună ca expresii ale culturii din sudul Karystiei. Vecinătatea lor permite o lectură culturală a sunetului în viața locală; o dependență muzicală sau istorică directă a uneia față de cealaltă rămâne nedocumentată în sursele acestui articol.
Transmiterea cunoașterii urmează drumuri omenești concrete. Bougioukos învățase construirea tsambounei de la bunicul său, potrivit materialului de arhivă Eubeea, Karystos. Pentru sfyria, fișa oficială consemnează declinul folosirii zilnice și dificultatea transmiterii către cei tineri, alături de încercări de învățare organizată. În august 2015, Panagiotis Tzanavaris a instruit șase tineri fluierători din zonă într-un ciclu de lecții, după cum relatează Patrimoniul Cultural Imaterial al Greciei.
