Teofan Strelitzas Bathas: Sfântul Iacob Persul

Printre sfinții în picioare din registrul inferior al catoliconului Mănăstirii Sfântul Nicolae Anapafsas de la Meteora, Sfântul Iacob Persul atrage privirea prin veșmintele sale neobișnuite: o acoperitoare de cap în formă de cupolă, cu boruri roșii răsfrânte, țesături somptuoase suprapuse și mâneci lungi, atârnânde, din care ies brațele îmbrăcate în mâneci ocru, mai strâmte. Pictura murală este opera monahului cretan Teofan Strelitzas, cunoscut și ca Bathas sau Teofan Cretanul, și face parte din decorul bisericii încheiat în octombrie 1527. Sub arcul care încadrează figura, sfântul stă frontal, ținând crucea aproape de chip.

O biserică strâmtă și o semnătură timpurie

Forma ansamblului monahal a fost impusă de platoul îngust al stâncii, care a silit clădirile să se dezvolte pe niveluri suprapuse. Printre ele se află micul catolicon, cu plan neregulat și cu o structură în cruce înscrisă comprimată, căruia îi este alipită spre apus litia, un pronaos acoperit cu șarpantă de lemn. Pe suprafețele acestui spațiu strâmt, Teofan distribuie numeroase scene, lăsând sfinților reprezentați în picioare zona joasă a pereților, aproape de credincios.

Inscripția ctitoricească păstrează semnătura sa: „χείρ Θεοφάνη μοναχοῦ τοῦ ἐν τῇ Κρήτη Στρελίτζας” („mâna monahului Teofan Strelitzas, din Creta”). Potrivit articolului din Pandektis, această inscripție din 1527, plină de greșeli de ortografie, reprezintă cea dintâi mențiune cunoscută a pictorului. La Marea Lavră din Muntele Athos, în 1535, formula devine mai scurtă, „διά χειρός κυρού Θεοφάνη μοναχού” („prin mâna chir Teofan, monahul”), iar același articol interpretează omiterea numelui de familie și a originii ca semn al faimei pe care o dobândise între timp. Diferența îngăduie această ipoteză, fără a dezvălui prin ea însăși împrejurările în care au fost redactate cele două inscripții.

Născut, cel mai probabil, la Heraklion în ultimii cincisprezece ani ai secolului al XV-lea, Teofan era deja monah când a lucrat la Anapafsas. A murit în același oraș în februarie 1559. Pictura de la Meteora rămâne cel mai vechi ansamblu monumental semnat și datat cunoscut al său.

În documentația UNESCO, picturile din 1527 sunt recunoscute ca reper esențial pentru trăsăturile iconografice și stilistice ale picturii postbizantine, cu o influență care s-a răspândit larg și s-a menținut multă vreme. Însemnătatea lor privește, așadar, și parcursul picturii bisericești dincolo de mănăstirea însăși.

Ținută, cruce și mantie sub arc

Pe fondul albastru adânc, aproape negru, se detașează nimbul ocru, conturat cu o bandă roșie și una albă. Mai jos, fondul devine cenușiu și se încheie cu o fâșie roșu-închis, pe care se sprijină încălțămintea. Cu picioarele ușor depărtate și vârfurile îndreptate în direcții diferite, sfântul își păstrează trunchiul frontal, iar distribuția inegală a faldurilor dă ținutei o oarecare libertate.

În mâna dreaptă, în stânga privitorului, ține aproape vertical o cruce subțire, de culoare deschisă. Degetele se strâng în jurul lungului braț vertical, care urcă pe lângă cap. Mâna stângă coboară în fața taliei și prinde tivul împodobit al mantiei, adunând țesătura în mici falduri.

Silueta zveltă capătă volum mai ales datorită veșmintelor. Pe chip, părul lung castaniu și barba, despărțită limpede în două vârfuri ondulate, aduc o mișcare diferită, mai fină, în jurul trăsăturilor statornice. Privirea rămâne îndreptată spre privitor.

Veșmintele unui dregător oriental

La gât se distinge o porțiune verzuie a unui veșmânt interior, cu o bandă ocru. Deasupra se desfășoară roba albastru-închis, ale cărei falduri sunt trasate prin linii viguroase, alb-cenușii: înguste și aproape orizontale în jurul trunchiului, se alungesc mai jos, pe măsură ce țesătura coboară spre încălțăminte. O aplicație decorativă dreptunghiulară, ocru, se află în dreptul pântecelui, iar pe umărul drept al sfântului se vede o bandă mai lată, cu volute întunecate.

Mânecile cer o atenție deosebită. Mânecile interioare, strâmte și ocru, acoperă antebrațele și poartă linii transversale fine, în vreme ce cele exterioare, mult mai lungi, atârnă pe laturi, cu deschideri largi și capete ornamentate. Fața lor interioară este redată într-un ton deschis. În talie se înfășoară o țesătură albicioasă cu dungi roșii și întunecate, legată în față, cu un capăt care cade oblic; poziția ei permite identificarea ca brâu de pânză.

Mantia brun-roșcată acoperă umărul stâng și se înfășoară în jurul părții inferioare a trupului, lăsând să se vadă pe alocuri căptușeala de un roșu viu. Grupuri de puncte albe formează pe țesătură mici motive florale. De-a lungul tivurilor se înșiră rânduri de puncte albe mai mari, ca o broderie de perle, care se încrucișează oblic pe piept și continuă până la faldurile de jos. La poala robei albastre, banda lată, ocru, este umplută cu vrejuri negre, șerpuitoare.

Chiar și în mijlocul unor veșminte atât de bogate, acoperitoarea de cap iese în evidență. Cupola ei gri-albăstruie, marcată de linii verticale întunecate, poartă în vârf un ornament floral ocru. Borurile largi, roșii, se ridică pe laturi în vârfuri ascuțite, presărate cu pete deschise, iar deasupra frunții se înalță un al doilea ornament, drept, ocru și în formă de frunză.

Ca nobil oriental este înfățișat Iacob prin aceste veșminte, cu rezerva că este vorba de o redare picturală a originii și a poziției sale sociale în cadrul tradiției iconografice postbizantine. Ținuta nu poate fi folosită ca atare drept mărturie despre îmbrăcămintea reală a unui curtean persan din secolul al V-lea.

Potrivit tradiției sinaxarului, Iacob ocupa o funcție înaltă la curtea lui Yazdegerd I, care a domnit între 399 și 420, și a urmașului acestuia, Bahram al V-lea. Ademenit de favoarea regală, a adus jertfă idolilor, până când o scrisoare de la mama și de la soția sa l-a îndemnat la pocăință. Au urmat mărturisirea publică a credinței și mucenicia prin tăierea succesivă a mădularelor, încheiată cu tăierea capului. Biserica îi prăznuiește pomenirea la 27 noiembrie.

În pictura de la Anapafsas, calitatea de mucenic este indicată prin cruce. Trupul este înfățișat întreg, iar veșmintele fastuoase rămân dominante, îngăduindu-i privitorului să lege poziția de la curte de mărturisirea de mai târziu. Această legătură constituie o lectură interpretativă a reprezentării.

Pentru fundalul cretan al pictorului, studiul lui Tsigaridas oferă o paralelă: o icoană a Adormirii Maicii Domnului, provenită din Kalambaka și păstrată la Mănăstirea Varlaam, este atribuită lui Teofan și datată în 1527. Atribuirea se sprijină pe înrudirea iconografică cu Adormirea de la Anapafsas și pe trăsături stilistice care amintesc de Andreas Ritzos. Privește o altă lucrare și o altă temă, dar luminează legătura dintre pictura monumentală a lui Teofan și tradiția icoanelor portabile cretane.

Chipul și inscripția numelui

În detaliul fotografic se citește mai limpede modelajul chipului. Proplasmosul castaniu, adică stratul de bază mai întunecat al carnației, rămâne vizibil în jurul ochilor și de-a lungul obrajilor, iar deasupra lui se întind tonuri ocru mai deschise. Tușe albe fine se adună sub ochi și pe laturile nasului. Sprâncenele arcuite se ridică spre mijlocul frunții, deasupra unor ochi mari, migdalați, cu irisuri brun-roșcate.

Nasul, lung și îngust, ajunge aproape până la mustața subțire care încadrează buzele roșii. În barbă, liniile ondulate urmează creșterea firelor și se despart jos în două vârfuri clare. La fel sunt lucrate și buclele care cad de o parte și de alta a gâtului, puțin deasupra umerilor.

Pe fondul întunecat, în afara nimbului, litere albe declară identitatea sfântului. În stânga privitorului se desfășoară vertical „Ο ΑΓ(ΙΟΣ) ΙΑΚΩΒΟΣ”. În dreapta se citește „Ο ΠΕΡCΙC”, cu sigma lunară și cu iota în locul lui eta din cuvântul „Πέρσης”.

Redarea în greaca modernă

Cele două părți ale inscripției se citesc împreună: „Ο Άγιος Ιάκωβος ο Πέρσης”, adică „Sfântul Iacob Persul”.

În fotografii se observă numeroase deteriorări, deși figura rămâne ușor de citit. O rețea de fisuri fine se întinde pe acoperitoarea de cap și pe nimb, cu ramificații care continuă pe chip. Pierderi mai mari ale stratului pictural apar pe umărul stâng al sfântului și în jurul taliei, iar mai jos o lacună pronunțată, aproape verticală, străbate veșmântul și ajunge până la încălțăminte. Fotografia permite descrierea acestor alterări; pentru întinderea și natura lor exactă ar fi nevoie de o examinare de conservare.

Se păstrează totuși gradațiile delicate din jurul ochilor, liniile bărbii și mari porțiuni din decorul textil. Acolo unde mâna stângă prinde mantia, punctele albe ale tivului urmează încă micile falduri dintre degete.

Surse și bibliografie

• Orthodox Church in America. Greatmartyr James the Persian. Lives of All Saints Commemorated on November 27.
• UNESCO World Heritage Centre. Meteora. World Heritage List, nr. 455.
• Institutul de Cercetări Neoelene (Fundația Națională Elenă de Cercetare). Στρελίτζας-Μπαθάς Θεοφάνης [Strelitzas-Bathas, Teofan]. Έλληνες ζωγράφοι μετά την Άλωση (1450-1830) [Pictori greci după căderea Constantinopolului (1450-1830)], Pandektis, Centrul Național de Documentare.
• Tsigaridas, E. N. (2011). An unknown work by Theophanis the Cretan at Meteora. Δελτίον της Χριστιανικής Αρχαιολογικής Εταιρείας 22, 357-364.