Reproducere digitală a compoziției Venus și Adonis, atribuită lui Hans von Aachen, cca 1574–1588. Originalul este un ulei pe pânză de 68,2 × 95,2 cm, Harvard Art Museums / Busch-Reisinger Museum, Cambridge (Massachusetts).La umbra unui copac mare, Venus se apleacă spre Adonis, care își ridică fața ca s-o privească. Brațul zeiței trece pe după umerii lui, iar în dreapta un câine de vânătoare, așezat, își întoarce capul spre cuplu. Venus și Adonis, tablou atribuit pictorului german Hans von Aachen și datat aproximativ între 1574 și 1588, este pictat în ulei pe pânză și are dimensiunile de 68,2 × 95,2 cm. Aparține muzeului Busch-Reisinger Museum din cadrul Harvard Art Museums, la Cambridge (Massachusetts), cu numărul de inventar BR77.1 .
Coeziunea reprezentării este asigurată, în primul rând, de schimbul de priviri. În jurul acestei întâlniri se organizează direcțiile divergente ale trupurilor și deschiderea spre peisaj, cu mica figură a lui Cupidon jos, în stânga, lângă țesături.
Venus și Adonis în compoziție
Așezată mai sus, Venus își profilează bustul luminos pe fondul vegetației întunecate. Înclinarea capului se continuă în umăr și în brațul care îl cuprinde pe tânăr. Acesta stă oblic, cu genunchii întorși spre dreapta, dar își răsucește chipul înapoi spre zeiță. Direcția opusă dintre partea inferioară a trupului și privire aduce mișcare într-o scenă de odihnă prelungită.
Mai jos, în fața țesăturilor care acoperă picioarele lui Venus, mâinile celor două figuri se apropie și se suprapun. Atingerea repetă, la scară mai mică, apropierea chipurilor.
Țesătura albastru-verzuie se adună în jurul șoldurilor zeiței și coboară în falduri dese până la pământ. O drapare gri-deschis se întinde între figuri, în timp ce o țesătură caldă, roșu-ocru, acoperă o parte din bazinul și coapsa lui Adonis. În imaginea alăturată, talpa lui Venus ajunge aproape de zona din stânga jos a compoziției. Piciorul întins al tânărului se îndreaptă în sens opus, spre dreapta, prin fața câinelui.
Lângă ei, Cupidon îngenunchează și ridică cu o mână marginea unei țesături deasupra capului. Cealaltă mână se întinde spre stânga. Gestul alcătuiește un mic episod, relativ autonom, la marginea grupului principal, unde țesătura întunecată învăluie trupul luminat al copilului.
Lumina pe trupuri și deschiderea peisajului
Pe umărul și pe pieptul lui Venus se concentrează tonurile cele mai deschise. Carnația luminoasă se detașează de brunurile și de verdele adânc ale cadrului, în timp ce la Adonis clarobscurul accentuează mai mult articulația toracelui. Sub braț și în jurul abdomenului, umbrele se adâncesc acolo unde trupul se răsucește sau întâlnește țesăturile.
Diferența de iluminare permite ca figurile să fie citite separat, deși îmbrățișarea și suprapunerile le leagă strâns.
În spatele cuplului, trunchiul lat al copacului și frunzișul des limitează adâncimea. Spre dreapta însă, spațiul se deschide în tonuri mai reci. Masive muntoase se succed unul după altul, cu o întindere de apă luminoasă mai jos și cer deschis deasupra pantelor. Trecerea de la locul umbrit al îndrăgostiților la peisajul îndepărtat se face brusc, aproape în spatele umărului lui Adonis.
Din ramuri atârnă o draperie trandafirie, mai ușor de distins sus, în stânga. Faldurile ei dau spațiului în aer liber ceva din intimitatea unui interior. Țesătura se prelungește și de-a lungul marginii superioare, deși o mare parte din ea este absorbită de umbrele vegetației.
Atribuirea lui Hans von Aachen
Paternitatea tabloului a constituit obiectul unui dezacord între specialiști. Catalogul Luvrului, în fișa unui desen care o înfățișează pe Venus reținându-l pe Adonis în clipa plecării la vânătoare, consemnează opinii diferite asupra compoziției de la Harvard. Joachim Jacoby a respins atribuirea ei lui Hans von Aachen, în timp ce Eliška Fučíková a considerat-o operă autografă a pictorului și a susținut că desenul de la Luvru avea caracter pregătitor. Aceeași fișă menționează că Thomas DaCosta Kaufmann s-a raliat opiniei ei. Bibliografia aferentă este reunită în fișa de pe Louvre site des collections.
Din punct de vedere formal, proporțiile alungite și dispunerea complexă a membrelor permit descrierea scenei în termenii manierismului. Venus se apleacă, în timp ce Adonis se întoarce spre ea, păstrându-și picioarele orientate în altă direcție. Firescul îmbrățișării coexistă cu o poziție care cere o organizare atentă a suprapunerilor, mai ales în partea de jos, între genunchi și țesături.
La marginea din dreapta, câinele ține botul ridicat, iar zgarda se vede limpede. Prezența lui trimite la calitatea de vânător a lui Adonis. Rămâne totuși aproape de cuplu, în aceeași zonă întunecată a primului plan, cu peisajul deschis chiar în spatele lui.
