T. M. Pafilis·
Artă europeanăArtă universalăPictură europeană clasică

Hans von Aachen: Alegoria Dreptății

Alegoria Dreptății de Hans von Aachen, cu sabie și balanță, Adevărul nud alături și un leu deasupra unei figuri masculine căzute.
Hans von Aachen, Alegoria triumfului Dreptății, 1598. Ulei pe cupru, 56 × 47 cm. Alte Pinakothek, München, nr. inv. 1611.

Cu sabia îndreptată spre figurile căzute și cu balanța ridicată lângă coloană, Dreptatea domină Alegoria lui Hans von Aachen, operă din 1598 păstrată la Alte Pinakothek din München. Pictată în ulei pe cupru, cu dimensiunile de 56 × 47 cm, compoziția este înregistrată în catalogul muzeului ca Alegoria triumfului Dreptății, cu numărul de inventar 1611. Adevărul, o femeie nudă așezată alături, își întinde mâna spre ocrotitoarea sa, iar mai jos, printre trupurile învinșilor, se ivește un leu.

Alegoria Dreptății și mișcarea figurilor

În partea dreaptă a tabloului se adună masa principală a reprezentării, iar cele două figuri feminine sunt legate prin mișcări contrare: Dreptatea se apleacă în jos, urmărind cu privirea direcția sabiei, în timp ce Adevărul, răsucindu-și trunchiul, întinde mâna spre pieptul Dreptății. Această atingere ține figurile apropiate vizual, în ciuda deschiderii brațului ridicat și a desfășurării ample a veșmintelor spre marginea tabloului.

Mai jos, înclinarea trupurilor continuă mișcarea oblică a sabiei. Un bărbat a fost răsturnat pe treptele din primul plan, cu capul întors în sus și cu brațele desfăcute, iar în colțul din stânga jos se distinge o mască. Suprapunerile îngreunează citirea imediată a contururilor, mai ales că stofa roșie coboară în spatele leului.

Figura Adevărului este înfățișată mai ales din spate. Trunchiului luminat, care se răsucește fără să piardă continuitatea conturului, i se opune umbra adâncă a stofei albastru-deschis. Chipul, mai mic și parțial întors spre privitor, se află aproape de capul Dreptății, dar privirea revine la întinderea spatelui și la picioarele îndoite, acolo unde trupul se apropie de marginea jilțului.

În stânga se deschide peisajul, cu mici figuri feminine în fața unor clădiri în ruină și cu orizontul retrăgându-se sub nori întinși. Depărtarea este sugerată prin estomparea culorilor și simplificarea formelor, în timp ce în primul plan coama leului își păstrează o prezență densă, aproape compactă.

Adevărul și îmblânzirea asprimii

Personificarea, adică redarea unei noțiuni abstracte sub formă umană, îi permite pictorului să dezvolte o scenă cu conținut politic și moral prin relațiile dintre trupuri. Balanța și sabia o identifică pe Dreptate, a cărei acțiune este legată, potrivit interpretării muzeului, de biruința bunei guvernări asupra înșelăciunii și viciului.

Studiul semnat de Orsolya Bubryák consemnează și lectura Adevărului nud ca figură care o îmblânzește pe Dreptate, introducând clemența în exercitarea puterii. Leul a fost interpretat ca forță a principelui și ca posibilă aluzie heraldică la familia Wittelsbach. În fundal, cercetătoarea recunoaște Belșugul și Pacea, alături de Concordie.

În această lectură, gestul dintre cele două protagoniste capătă o greutate aparte. Pictorul plasează atingerea lor aproape de centrul grupului superior, între înălțarea verticală a balanței și coborârea bruscă a lamei. Tensiunea rămâne în partea de jos, unde trupurile se înghesuie, în timp ce sus mișcarea se oprește pentru o clipă în palma Adevărului.

Curtea lui Rudolf al II-lea și posibila comandă

Născut la Köln, Hans von Aachen lucrase în Italia și în Bavaria înainte de a se stabili la Praga, unde, potrivit National Gallery, din 1596 l-a slujit pe Rudolf al II-lea ca pictor și ca sfătuitor la achiziționarea operelor de artă. Acest parcurs l-a adus în contact direct cu producția artistică și cu ambițiile de colecționar ale mai multor curți ale Renașterii europene.

În Alegorie, alungirea trupurilor și răsucirile lor complexe dau un conținut concret caracterizării acestei picturi drept manieriste. Adevărul se întoarce spre Dreptate, păstrându-și picioarele într-o altă direcție, iar veșmintele se deschid în falduri care amplifică gesturile. În veșmântul roșu, mai ales în jurul brațului ridicat, suprafețele deschise, trandafirii, se învecinează cu umbre adânci, dând faldurilor o ascuțime mai mare.

Alte Pinakothek consideră opera un probabil dar al lui Rudolf al II-lea pentru tânărul duce Maximilian I al Bavariei. Ipoteza se leagă de interpretarea ei ca „oglindă a principilor”, o formulare picturală a virtuților pe care cârmuitorul trebuie să le practice. Bubryák arată însă că donația nu este dovedită de nicio sursă scrisă și că prezența tabloului la München nu este documentată în timpul vieții lui Maximilian. O consemnare sigură există într-un inventar din 1748, unde tabloul este descris ca reprezentare a Păcii și a Dreptății.

Surse și bibliografie