Călăreți în mijlocul unei mulțimi adunate, în fața unei clădiri cu balcon de lemn. Locul și data nu au fost identificate.La Naoussa, muzica obiceiului „Genitsaroi și Boules” hotărăște drumul pe care ceata, numită bouloúki, îl străbate prin oraș. Cu zurnaua și daouli fiecare dansator este chemat de la casa lui; apoi melodii diferite însoțesc deplasarea și popasurile din cartiere. Această rânduială tradițională este descrisă în fișa din Inventarul Național al Patrimoniului Cultural Imaterial, unde este consemnată legătura dintre muzică și mișcările participanților. În 2020 obiceiul a fost înscris în inventarul național al Patrimoniului Cultural Imaterial al Greciei.
Zygia și împărțirea sunetului
Zygia se numește micul ansamblu de instrumente care cântă împreună în interpretarea tradițională. Zurnaua (în greacă zournás), un instrument puternic cu ancie dublă, alături de daouli, o tobă mare cu două membrane, alcătuiește o combinație caracteristică; se întâlnește însă și formula cu două zurnale și un daouli. Atunci primadoros desfășoară melodia, iar pasadoros, sau basadoros, ține de obicei isonul, un sunet susținut pe care se sprijină întreaga audiție. Al doilea muzician poate interveni și în anumite fraze melodice, după cum explică prezentarea organologică de pe ceti.gr.
Exemple concrete ale practicii din Naoussa păstrează ediția din 2000 a Liceului Femeilor Grece, dedicată familiei Psathas. În înregistrările din 1969, Vangelis Psathas cântă la zurna, iar fratele său Dimitris la daouli. În materialul din 1999 se aud două zurnale, ale lui Vangelis și ale fiului său Dimitris, împreună cu daouli lui Antonis Psathas. Ediția Liceului Femeilor Grece permite astfel să urmărim și diferitele alcătuiri ale ansamblului.
„Tsampoúna” de trestie a zurnalei
În partea de sus a instrumentului se află ancia dublă, mica piesă din trestie numită și „tsampoúna”. Ea este legată pe un tub metalic subțire, kanéli, care se fixează la rândul lui în kléftis, la capătul superior al corpului de lemn. Construcția este descrisă în fișa Zournás a Centrului de Cercetare a Folclorului Grec al Academiei din Atena.
La suflare, cele două lamele ale anciei vibrează. Melodia este modelată prin digitație și prin stăpânirea respirației, iar zournatzídes experimentați folosesc respirația circulară pentru a prelungi curgerea sunetului: în timpul scurtei inspirații pe nas, aerul reținut în cavitatea bucală continuă să alimenteze instrumentul. În descrierea zurnalei, întemeiată pe lucrarea lui Fivos Anogianakis, se explică de asemenea cum digitațiile și suflul slujesc ornamentele melodice. Fragmentul respectiv este găzduit pe ceti.gr.
Daouli și pasul muzical
Cu două bețe diferite lucrează toboșarul pieile instrumentului. Ciocanul mai greu, kópanos, dă loviturile grave, iar nuiaua subțire, vérga, pe cele mai înalte și mai ușoare. Întinderea pieilor cere atenție, căci de ea depinde și diferența de sonoritate dintre cele două fețe ale instrumentului, după cum se arată pe ipet.gr.
Pe aceste lovituri diferențiate se sprijină pașii. Toboșarul urmărește fraza melodică și răspunde mișcării dansului, mai ales atunci când se schimbă așezarea grupului.
Patinada însoțește înaintarea procesională de la o piață la alta. Pandectul Dansului Grec descrie dispunerea pe două rânduri, dansatorii întorcându-se față în față în anumite momente ale muzicii. Aceste schimbări sunt legate de întâlnirea săbiilor, numite pales. Înregistrarea de pe dance-pandect.gr arată cât de îndeaproape urmează muzica gesturile cortegiului.
Melodiile drumului și cartierele
Corespondența dintre melodie și loc o explică folcloristul Takis Baitsis în mărturia orală dată arhivei Istorima. Pentru drumul spre răscrucea Lamnia, el pomenește Thourios-ul lui Rigas. De la Kammena spre Pouliana urmează patinada din Pouliana, iar în zona Mitropoliei începe patinada din Ypatros, cu care ceata trece podul Batania.
De la Kioski spre Agios Georgios răsună, potrivit aceleiași relatări, „Kampana”. Mai târziu, apropiindu-se de Alonia, vin melodia „Kateva Lenkou” și patinada din Alonia. Naratorul deosebește în repetate rânduri practicile pe care și le amintește din vremuri mai vechi de cele din perioada interviului; această distincție trebuie să însoțească și lectura mărturiei din Istorima Archive.
În documentarea discografică a Liceului Femeilor Grece, patinadele sunt separate de dansurile de la popasuri. „Papadia” și „Makrinitsa”, de pildă, sunt consemnate ca dansuri, iar „Pouliana” și „Kampana” ca patinade. În catalogul Liceului Femeilor Grece denumirile lor sunt păstrate împreună cu înregistrările corespunzătoare.
Arhitectura muzicală a obiceiului devine astfel perceptibilă prin trecerile de la o melodie la alta. Pe măsură ce ceata înaintează, cunoscătorul recunoaște după melodie cartierul și etapa parcursului. Dansatorul aude schimbarea fiind deja în mișcare, păstrându-și locul lângă ceilalți și așteptând semnalul pentru gestul următor.
Îmbrăcarea și „prósopos”
Pregătirea genitsarului începe acasă, cu ajutorul celor apropiați, care se îngrijesc de costum și prind podoabele de argint. Când sosește ceata și se aude Zalistos, dansatorul salută de la fereastră sau din balcon, cu brațele ridicate și scuturări ale trunchiului. Coboară apoi, își ia rămas-bun de la ai săi și se alătură grupului. Fișa Patrimoniului Cultural Imaterial al Greciei descrie și acest salut cu mici salturi, care fac să răsune podoabele de metal.
Prósopos cu tarámpoulo, așa cum este documentat în colecția Liceului Femeilor Grece din Naoussa, îmbină masca cu o legătură de cap elaborată. La obiectul inventariat, masca are o bază din pânză groasă de bumbac cu ipsos, iar pe interior poartă straturi de ceară. Denumirea de „mască de ceară” redă, așadar, doar unul dintre materialele din care este făcută.
Pe suprafața albă sunt trasate sprâncene și mustață negre, cu roșu pe obraji și pe buze. Pe frunte se află un semn rotund auriu. Deschideri minuscule servesc pentru ochi, nas și gură, iar sub tarámpoulo se găsește o căciuliță de lână pe care se prinde masca. Aceste detalii privesc obiectul muzeal anume înregistrat pe searchculture.gr.
La Primărie, conducătorul își ridică pentru scurt timp masca pentru a-și dezvălui identitatea și a cere încuviințarea tradițională pentru desfășurarea obiceiului. Spre seară, la Alonia, participanții își descoperă fețele, iar foștii genitsari se pot alătura acum dansului fără costum. Cortegiul continuă spre Kammena, unde are loc ultimul dans al zilei, potrivit descrierii din inventarul Patrimoniului Cultural Imaterial al Greciei.
Surse și bibliografie
- Academia din Atena, Centrul de Cercetare a Folclorului Grec. „Ζουρνάς”. Fișă de colecție pe SearchCulture.gr.
- Ανωγειανάκης, Φ. (1991). Ελληνικά λαϊκά μουσικά όργανα. Ed. a 2-a. Atena: Melissa. Fragmente digitale: „Ο ζουρνάς” și „Το νταούλι”.
- Liceul Femeilor Grece din Naoussa. „Πρόσωπος με ταράμπουλο παραδοσιακής φορεσιάς Γενίτσαρου (Μπούλας) Νάουσας”. Catalog de colecție pe SearchCulture.gr.
- Λύκειον των Ελληνίδων (2000). Νάουσα Ημαθίας, Μπούλες, Χοροί και Πατινάδες από το έθιμο της Αποκριάς με ζουρνατζήδες την οικογένεια του Βαγγέλη Ψαθά. Două CD-uri și broșură tipărită. Texte de Fivos Anogianakis, Takis Baitsis și Lefteris Drandakis.
- Μπάιτσης, Τ. „Η προσήλωση του λαογράφου Τάκη Μπάιτση στην προβολή και στην προστασία του εθίμου Γενίτσαροι και Μπούλες”. Interviu oral realizat de Antonia Markoviti. Arhiva Istorima, EL-17048.
- Όμιλος Γενίτσαροι και Μπούλες (2019). „Γενίτσαροι και Μπούλες της Νάουσας”. Fișa elementului, Inventarul Național al Patrimoniului Cultural Imaterial al Greciei, înscriere 2020.
- Pandectul Dansului Grec. „Πατινάδα στη Νάουσα”. Enciclopedia dansului grec, articolul E-A8D7E.
