Petrecere glenti la masă în Olympos, cu un cântăreț la laouto și meseni adunați în jurul mesei.În Olympos, pe insula Karpathos, dreptul de a deschide cântecul ține de locul pe care i-l recunoaște fiecăruia tovărășia și de răspunderea de a conduce un dialog care poate dura ore întregi. În jurul mesei, participanții urmăresc tot ce se spune, așteaptă clipa potrivită ca să răspundă și compun mantinade adresate unor oameni anume. Succesiunea cântecelor și trecerea la dans urmează o rânduială cunoscută de toți cei de față, chiar și atunci când nimeni nu trebuie să o amintească.
De la masa comună la prima mantinadă
Petrecerea glenti la masă se înfiripă în împrejurări diferite, de la o întâlnire la cafeneaua satului până la hramul bisericii, iar durata ei depinde de prilej și de tovărășie. În consemnarea Foteinei Margariti despre hramul de la Vroukounda, după masa comună preoții și cântăreții bisericești cântă tropare. Urmează închinarea paharului de către preot, pe nume, în cinstea protomeraklisului, care preia apoi cântecul de masă «Άρχοντες τρων και πίνουσι» („Boierii mănâncă și beau”) și, după el, prima mantinadă. Este o deschidere rituală precisă, legată de sărbătoare și de oamenii care iau parte la ea.
Cântecele de masă și cele numite syrmatiká au texte primite din tradiția orală. Mantinada petrecerii, în schimb, se naște pentru împrejurarea dată, pe măsură ce conversația înaintează. Petrecărețul încercat le stăpânește pe amândouă și știe totodată cum trece tovărășia de la una la cealaltă.
Cine este recunoscut drept „cel dintâi”
Întâietatea presupune recunoașterea din partea celorlalți. În tradiția din Karpathos, meraklíki – acel amestec de gust și dăruire pentru arta petrecerii – este prețuit de comunitate și, mai precis, de cercurile petrecăreților, care cântăresc deopotrivă darul poetic și ținuta morală a omului. Contează mai ales priceperea lui de a ține tovărășia laolaltă și de a-i îndemna pe ceilalți să participe. Protomeraklisul își asumă astfel răspunderea pentru desfășurarea petrecerii, iar iscusința lui este pusă la încercare de fiecare dată printre consătenii săi.
La fel de precise sunt și îndatoririle celui care ia cuvântul. Inventarul Național consemnează că, dacă doi oameni încep în același timp, întâietatea revine celui mai în vârstă sau meraklisului recunoscut drept cel mai bun, unei persoane cu funcție ori celui în cinstea căruia se ține petrecerea. Se cer, de asemenea, atenție la temă și la cel care cântă, fără discuții paralele. Răspunsul următorului trebuie să se potrivească cu ceea ce tocmai s-a auzit.
Versul de cincisprezece silabe ca dialog cântat
Două versuri rimate de cincisprezece silabe alcătuiesc mantinada, cu cezura caracteristică între un emistih de opt silabe și unul de șapte. În studiul etnomuzicologic al lui Mélanie Nittis se descrie cum improvizatorul își cântă distihul pe fragmente, folosind repetiții și interjecții pentru a potrivi cuvintele pe melodie. Ceilalți bărbați repetă în cor emistihurile, cu excepția ultimului, lăsându-i cântărețului răgaz să închege continuarea. În același fir tematic se înscrie și răspunsul care va urma.
Multe sunt melodiile, numite skopi, pe care se sprijină acest dialog, cu variante și preferințe locale. Muzicienii știu ce melodie îl ajută pe un anumit petrecăreț și își adaptează acompaniamentul ca să-i susțină strădania de a versifica. În știința instrumentistului intră, așadar, și această apropiere de oamenii tovărășiei.
Mantinada nouă este ascultată de oameni care își amintesc adesea de altele, mai vechi. Nittis subliniază însemnătatea acestei memorii, deoarece repetarea unui distih deja cântat se lovește de regula creației improvizate. Piitaris, poetul popular, compune în fața unor ascultători care știu destul de bine ce s-a spus la întâlnirile de altădată.
Lira și clopoțeii de șoim
Cuvântul cântat se sprijină pe lira din Karpathos, iar clopoțeii mici prinși de arcuș, gerakokoudouna sau „clopoțeii de șoim”, adaugă mișcării lui un sunet ritmic. Laouto asigură acompaniamentul ritmic și armonic, iar tsambouna are un loc aparte în ansamblul din Olympos. Studiul lui Nittis deosebește aceste funcții, cercetând felul în care instrumentele susțin vocile și îi îndeamnă pe cei de față să se alăture.
Însemnătatea lirei se întinde și asupra construcției ei. Eirini Beina, în teza de doctorat despre organologia din Karpathos, cercetează instrumentul în mediul cultural al insulei și îl privește ca purtător al identității locale. Meșterii, adesea ei înșiși instrumentiști, pun un preț deosebit pe păstrarea formei vechi, pe care o leagă de continuitatea tradiției lor muzicale. Alegerile lor privesc, prin urmare, și felul în care comunitatea își recunoaște propriul sunet.
Sousta și trecerea la dans
În repertoriul mai larg din Karpathos intră și sousta, însă desfășurarea coregrafică a petrecerii din Olympos are o succesiune proprie. Descrierea etnografică a lui Nittis urmărește trecerea de la lentul Kato choros la Gonatistos și apoi la mai iuteul Pano choros. Ea consemnează de asemenea o soustă în programul prezentat în Franța de muzicieni din Olympos. Prezența ei în repertoriu este, așadar, documentată, fără ca numele ei să fie identificat cu întreaga succesiune locală de dansuri.
Și în dans există răspunderi bine împărțite: kavos conduce, iar celelalte poziții contribuie la desfășurarea lină a lanțului de dansatori. Femeile, a căror participare la dialogul improvizat public se limitează în mod tradițional la anumite prilejuri de familie, au un rol activ în dans.
Cercetarea lui Nittis scoate totodată la iveală contribuția lor la memorarea mantinadelor și chiar la consemnarea lor în caiete. Acolo se păstrează vorbe rostite cândva despre anumiți consăteni, laolaltă cu amintirea împrejurărilor în care au fost auzite.
Surse și bibliografie
- Margariti, Foteini (2021). Το Ολυμπίτικο γλέντι ως στοιχείο άυλης πολιτιστικής κληρονομιάς. Μελέτη περίπτωσης το πανηγύρι του Αγίου Ιωάννη στην Βρουκούντα της Ολύμπου Καρπάθου [Petrecerea glenti din Olympos ca element al patrimoniului cultural imaterial: studiu de caz asupra hramului Sfântului Ioan de la Vroukounda, Olympos, Karpathos]. Lucrare de disertație (master), Universitatea din Peloponez.
- Beina, Eirini (2011). Η καρπάθικη λύρα: μια εθνογραφική προσέγγιση στην πολιτισμική οργανολογία: μουσικά όργανα και πολιτισμική ταυτότητα της Καρπάθου [Lira din Karpathos: o abordare etnografică a organologiei culturale: instrumente muzicale și identitate culturală în Karpathos]. Teză de doctorat, Universitatea Ionică.
- Ministerul Culturii din Grecia (2019). Καρπάθικο Γλέντι [Petrecerea glenti din Karpathos]. Inventarul Național al Patrimoniului Cultural Imaterial al Greciei.
- Ministerul Culturii din Grecia (2020). Ολυμπίτικο Γλέντι [Petrecerea glenti din Olympos]. Inventarul Național al Patrimoniului Cultural Imaterial al Greciei.
- Nittis, Mélanie (2022). „Une oralité fonctionnelle à l’ère du numérique : le cas d’Olympos (Karpathos, Grèce)”. Martor, 27, pp. 113–131.
- Nittis, Mélanie (2025). „La mise en spectacle d’un rituel : le cas du glenti d’Olympos”. L’ethnographie, 10.
