Dumnezeieștii Părinți Ioachim și Ana la Pantanassa din Mistra

Ioachim își lasă capul pe spate atât de brusc, încât chipul îi apare aproape din profil, și își deschide brațele spre un punct aflat mai sus de el. În fața lui, Ana, învăluită în maforionul roșu, își înalță și ea palmele în aceeași direcție. Dumnezeieștii Părinți Ioachim și Ana fac parte din decorul de pictură murală din secolul al XV-lea al catoliconului Mănăstirii Pantanassa din Mistra. Potrivit Centrului European pentru Monumentele Bizantine și Postbizantine (EKBMM), biserica a fost ctitorită în 1428 de protostratorul Ioan Frangopoulos. Cele două figuri sunt redate în întregime, în picioare, în câmpuri verticale înguste, delimitate de benzi roșii. Între ele se deschide un arc cu intradosul pictat.

Pe ctitor îl cunoaștem din monogramele de pe ferestre și de pe capitelul de sud-vest. Este atestat și de inscripția în versuri de la baza cupolei tribunei de vest. Frangopoulos se număra printre cele mai puternice personalități ale Despotatului Moreei în vremea lui Teodor al II-lea Paleologul. Picturile murale din secolul al XV-lea au fost publicate pentru prima dată în 1910, în albumul lui Gabriel Millet dedicat monumentelor bizantine de la Mistra. Programele iconografice ale bisericilor orașului au fost cercetate în ansamblu de Suzy Dufrenne în 1970.

Părinții Maicii Domnului în altar

Gestul figurilor se explică în mare măsură prin locul pe care îl ocupă în biserică. Melita Emmanuel a studiat programele de la Mistra în legătură cu donatorii lor. La Pantanassa, ea îi situează pe părinții Maicii Domnului, în atitudine de rugăciune, în altar, alături de Hristosul Înălțării și de Maica Domnului din absidă. Tot după ea, doi arhangheli și apostolii Petru și Pavel sunt reprezentați pe coloanele care susțin cupola centrală. Autoarea citește acest ansamblu ca pe o Deisis desfășurată aproape în trei dimensiuni, cu trimitere la mântuire și la viața de după moarte (Religious Imagery in Mystra).

În jurul figurilor nu există niciun decor narativ. Nu se văd nici casă, nici grădină, nici templu, ci doar fondul întunecat, aproape negru, și o fâșie verde de sol sub picioare. Perechea capătă astfel rolul de mijlocitori. Povestea lor, așa cum o transmite Protoevanghelia apocrifă a lui Iacob, înfățișează nașterea Mariei ca răspuns al lui Dumnezeu la rugăciunea lor pentru un copil. Emmanuel invocă această legătură în cazul unei alte reprezentări de la Mistra, Nașterea Maicii Domnului din paraclisul de sud-est al bisericii Sfânta Sofia. La Pantanassa, rugăciunea părinților se înscrie într-o scară mai largă, aceea a altarului.

Tot la Mistra, Dumnezeieștii Părinți apăruseră deja altfel, în nartexul bisericii Odighitria (Afendiko). Acolo o încadrează pe Maica Domnului Izvorul Tămăduirii, în timpanul de deasupra intrării în naos. Ioachim este redat până la coapse, cu o mână ridicată în rugăciune, în timp ce Ana își ține mâinile încrucișate în fața ei. Rhodoniki Etzeoglou datează această pictură în intervalul 1315–1320 (Ο ναός της Οδηγητρίας του Βροντοχίου στον Μυστρά [Biserica Odighitria a Mănăstirii Brontochion de la Mistra]). Anastasios Tantsis, dimpotrivă, o plasează mult mai târziu, la sfârșitul secolului al XIV-lea. Oricare ar fi datarea acceptată, diferența față de Pantanassa este mare. Părinții nu mai însoțesc, în același cadru, o reprezentare centrală a Maicii Domnului. Stau în picioare și despărțiți, fiecare în propriul câmp, iar rugăciunea lor străbate golul arcului.

Ioachim

Figura se mișcă în două direcții opuse. Trupul înaintează spre deschidere, cu un picior în față și cu genunchiul ușor îndoit, în timp ce ceafa se întinde înapoi și în sus. Gâtul este modelat prin suprafețe luminoase și linii întunecate care scot în evidență tendoanele. Deasupra, capul mic, cu părul scurt și creț și cu barbă, este lucrat cu tușe albe dese peste un ton brun-cenușiu. Pe chip, ocrul carnației trece în umbre verde-măsliniu. Lumini albe cad pe frunte, pe pomete și pe muchia nasului, iar ochiul, mare, privește în sus. Nimbul, ocru cu contur alb, rămâne în urma mișcării și nu o cuprinde.

Cele două mâini, cu degete lungi și cu palmele deschise, sunt ridicate la niveluri diferite, una aproape de piept, cealaltă mai sus și mai întinsă înainte. Hitonul este de un gri-albăstrui deschis, aproape argintiu, cu o bandă lată brun-roșcată pe braț. Himationul, brun-rozaliu, trece oblic peste trunchi și atârnă de pe antebraț într-un fald lung. În partea de jos învăluie picioarele și se încheie la glezne cu un tiv învolburat. Luminile himationului sunt tăioase și unghiulare, uneori în formă de vârf pe coapsă și pe gambă, și redau mai degrabă ritmul țesăturii decât volumul trupului.

În partea de sus a câmpului, la dreapta nimbului, se păstrează inscripția cu numele lui, în majuscule. La stânga se distinge o literă izolată, care aparține probabil unei abrevieri a atributului onorific.

Ana și starea suprafeței pictate

Ana este întoarsă spre stânga privitorului, spre arc, iar chipul ei, în trei sferturi, privește în sus. Maforionul, de un roșu-portocaliu intens, acoperă capul și umerii și coboară până sub genunchi. Marginile lui atârnă pe laturi în falduri frânte, în trepte, mai ample pe partea spatelui. Dedesubt, hitonul gri-verzui închis ajunge până la picioare, unde se vede un pantof roșu. Ambele mâini se ridică în fața pieptului, cu palmele larg desfăcute spre deschidere. La încheietură se vede capătul gri-albăstrui deschis al mânecii, cu o bandă roșie.

Dintre cele două figuri, Ana a suferit cele mai mari degradări. Chipul s-a întunecat, iar trăsăturile se disting doar vag. Pete întunecate se întind pe maforion, iar în partea de jos a câmpului suprafața pictată este fragmentară. Între figură și arc, o fâșie albă de tencuială, nepictată, întrerupe continuitatea. Inscripția cu numele ei se păstrează sus, la dreapta nimbului.

Culoare, linie și arcul pictat

Economia cromatică se sprijină pe câteva contraste puternice: hitonul argintiu și himationul trandafiriu ale lui Ioachim, maforionul roșu al Anei, ocrul nimburilor pe fondul întunecat. Verdele solului le leagă în partea de jos. Proporțiile sunt zvelte, iar capetele, mici în raport cu trupurile înalte. Luminile albe, trasate în linii scurte și sigure, organizează suprafețele aproape grafic. Pe site-ul EKBMM, picturile murale de la Pantanassa sunt descrise ca o continuare a celor de la Odighitria și de la Perivleptos. Tot acolo sunt socotite printre cele mai importante creații ale ultimei faze a picturii paleologe. Problema modelelor folosite de atelier a fost cercetată de Doula Mouriki, într-un studiu din 1991 despre picturile murale ale bisericii ca mărturie a modelelor unui atelier de pictură din secolul al XV-lea.

Arcul însuși ține de compoziție mai mult decât pare la prima vedere. Fața și intradosul lui sunt acoperite cu ocru și tonuri roșiatice, peste care se desfășoară un decor vegetal verde, în vrejuri. În spatele lui, zidul alb se încheie cu o deschidere întunecată. Dumnezeieștii Părinți se apleacă unul spre celălalt deasupra acestei adâncimi, cu palmele întoarse în aceeași direcție. Golul dintre ei rămâne în mijlocul reprezentării.