Sfântul Avacum Noul Mucenic (†1628): cuviosul mucenic din Tesalonic și însemnarea de la Marea Lavră

Sfântul Avacum Noul Mucenic este, în terminologia hagiografică, un cuvios mucenic, adică un monah care a suferit moarte martirică. El face parte din acele cazuri în care tot ce știe tradiția hagiografică obișnuită despre o persoană încape într-o singură frază. A scris-o o mână necunoscută pe fila 155 a unui manuscris al Mănăstirii Marea Lavră din Muntele Athos, codicele Ω 89, iar potrivit ei un monah pe nume Avacum a pătimit la Tesalonic pe 6 august 1628. Instrumentele hagiografice uzuale nu transmit nicio relatare a pătimirii sale, adică acea compoziție narativă care însoțește de obicei pomenirea unui nou mucenic și povestește originea, arestarea, interogatoriul și sfârșitul lui. Numele său lipsește, de asemenea, atât din Sinaxarul Noilor Mucenici, cât și din cele mai vechi sinaxare tipărite cunoscute. Avacum devine astfel, aș spune, un exemplu aproape școlăresc al felului în care pomenirea unui sfânt poate supraviețui într-o simplă însemnare dintr-o carte.

Însemnarea din codicele Ω 89

În tradiția manuscrisă postbizantină se numește enthýmisi (însemnare comemorativă) scurta notă pe care un cititor, un posesor sau un monah al mănăstirii o adăuga pe filele goale ori pe marginile unui codice. Prin ea consemna ceva ce socotea vrednic de amintire: o moarte, un cutremur, o epidemie, un an de scumpete sau, ca aici, o mucenicie. Descrierile mai noi leagă însemnarea despre Avacum de un codice din secolul al XVII-lea, iar textul ei sună astfel: „Κατὰ τὸ ζρλς’ ἐν μηνὶ Αὐγούστῳ εἰς τὰς ς’ ἐμαρτύρησεν ὁ ὅσιος καὶ νέος μάρτυς Ἀββακοὺμ ἐν τῇ μεγαλουπόλει Θεσσαλονίκῃ, εἰς δόξαν καὶ καύχημα τῶν ὀρθοδόξων χριστιανῶν” („În anul 7136, în luna august, în ziua a 6-a, a pătimit mucenicește cuviosul și noul mucenic Avacum în marea cetate a Tesalonicului, spre slava și lauda creștinilor ortodocși”). Data este dată, după obiceiul vremii, de la facerea lumii, cu anul 7136 scris cu cifre alfabetice (͵ζ = 7.000, ρ = 100, λ = 30, ς = 6). Întrucât anul bizantin începea la 1 septembrie, luna august a anului 7136 corespunde lunii august 1628 d.Hr. Cititorul de azi trebuie să citească data după calendarul iulian, căci cel gregorian nu fusese adoptat în Răsăritul ortodox. Ziua de 6 august a autorului însemnării corespunde, prin urmare, zilei de 16 august a aceluiași an după calendarul gregorian.

Cine a scris nota și cât timp după eveniment, nu știm. Exactitatea datei și absența oricărui element miraculos nu ajung, prin ele însele, pentru a data consemnarea aproape de evenimente. Copistul putea să fi aflat de mucenicie fie direct, fie dintr-o sursă anterioară pe care o socotea demnă de încredere. Această apreciere este o interpretare, nu o dovadă.

Ce spune și ce trece sub tăcere mărturia

Ce se poate deduce, așadar, cu siguranță dintr-o formulare atât de sobră? Mai întâi numele, care este numele proorocului omonim din Vechiul Testament. Apoi calificativul „ὅσιος καὶ νέος μάρτυς” („cuviosul și noul mucenic”), care în limbajul bisericesc al epocii trimite la un monah care a pătimit mucenicește. De aici vine ipoteza, general acceptată, că Avacum era monah, foarte probabil aghiorit. Rămâne însă o ipoteză, pentru că însemnarea nu numește nicio mănăstire. Faptul că s-a păstrat într-un codice al Lavrei face plauzibilă legătura cu Athosul, dar nu o dovedește. Manuscrisele circulau, veștile treceau de la o mănăstire la alta, iar mănăstirile athonite aveau metocuri la Tesalonic și în Calcidica, adică dependințe cu moșii și locuințe pentru monahi. Prin ele o veste din cetate ajungea în Sfântul Munte fără ca mucenicul să fi fost el însuși athonit.

Mai multe sunt lucrurile pe care nota nu le spune: originea lui, vârsta, acuzația care i s-a adus, felul morții, locul îngropării. Formula finală, „εἰς δόξαν καὶ καύχημα τῶν ὀρθοδόξων χριστιανῶν”, ține de vocabularul stereotip al scrisului bisericesc din acea perioadă. Ea nu trebuie citită ca informație despre împrejurări, ci ca indiciu al felului în care copistul a înțeles evenimentul și al celor pentru care l-a consemnat. Să mai observăm că ziua muceniciei coincide cu marele praznic împărătesc al Schimbării la Față a Mântuitorului. Sursa nu comentează coincidența, iar orice lectură simbolică a ei îi aparține interpretului modern, nu martorului din epocă.

Tesalonicul anului 1628 și noii mucenici

În vremea în care copistul nostru îl numește „mare cetate”, Tesalonicul se afla de aproape două secole sub administrație otomană, din 1430, iar pe tronul de la Constantinopol stătea sultanul Murad al IV-lea (1623–1640). Era un oraș populat și poliglot. În el trăiau laolaltă creștini, musulmani și marea comunitate evreiască sefardă, așezată acolo după alungarea evreilor din Peninsula Iberică la sfârșitul secolului al XV-lea. Ca în orice mare centru urban otoman, viața de zi cu zi era rânduită de un sistem de comunități religioase cu statut juridic distinct. Biserica Ortodoxă îi numește noi mucenici pe creștinii uciși pentru credința lor în vremurile mai noi, mai ales în perioada otomană, pentru a-i deosebi de mucenicii primelor veacuri. Pătimirile lor au fost scrise adesea de monahi, între care mulți aghioriți, și descriu cazuri petrecute în împrejurări foarte diferite. Tocmai această varietate interzice ca, în lipsa unei mărturii narative concrete, să i se atribuie lui Avacum vreuna dintre schemele cunoscute.

Symeon Paschalidis, într-un curs academic deschis al Universității Aristotel din Tesalonic despre sfinții orașului, îl așază pe Avacum primul în șirul noilor mucenici tesaloniceni din secolul al XVII-lea, șir care continuă până în secolul al XIX-lea. Oferă, de asemenea, două informații care nu apar în celelalte surse. Prima este că a fost ascet „în Lavra de la Kareia”, adică în centrul administrativ al Sfântului Munte. Această denumire nu trebuie confundată cu Mănăstirea Marea Lavră, care se află în alt loc al peninsulei athonite. A doua este că, deși până de curând se cunoșteau doar numele și felul muceniciei sale, se păstrează o traducere a Pătimirii sale din limba ucraineană. Dacă această din urmă informație va fi confirmată de o ediție publicată, înseamnă că o relatare a muceniciei a circulat în lumea ortodoxă slavă, fără ca materialul didactic să permită însă stabilirea momentului în care a fost alcătuită sau răspândită. Aceasta ar schimba în mod substanțial imaginea pe care o aveam până acum. Materialul didactic nu oferă însă nicio trimitere la vreo ediție a Pătimirii. De aceea știrea trebuie tratată ca un indiciu de cercetare care își așteaptă documentarea. Același lucru este valabil pentru mențiunea unui fel cunoscut al muceniciei, pe care însemnarea nu îl precizează.

De pe marginea manuscrisului în aghiologhion

Drumul însemnării spre aghiologhion a trecut prin Sofronie Eustratiadis, fost mitropolit de Leontopolis. Împreună cu monahul și medicul lavriot Spiridon, Eustratiadis a publicat în 1925, în seria Harvard Theological Studies, catalogul manuscriselor grecești ale Lavrei. O notă de subsol a catalogului precizează că însemnările cronologice și celelalte note ale codicelor marcate cu asterisc fuseseră deja publicate separat de Eustratiadis în revista „Γρηγόριος ὁ Παλαμᾶς” [Grigorie Palama], sub titlul „Ἁγιορειτικῶν Κωδίκων Σημειώματα” [Însemnări din codice aghiorite], și de aceea nu au mai fost republicate acolo. Detaliul amintește că mărturii precum cea despre Avacum au ajuns adesea în tipar prin edițiile de însemnări, separate de descrierile manuscriselor. Tot Eustratiadis a fost cel care a consemnat primul numele cuviosului mucenic într-un instrument hagiografic, în „Αγιολόγιον της Ορθοδόξου Εκκλησίας” [Aghiologhionul Bisericii Ortodoxe].

De acolo numele a trecut în lucrările de referință mai noi. Enciclopedia Ortodoxă rusă îi dedică lui Avacum o scurtă intrare în primul ei volum. Notează că a pătimit la Tesalonic și că este pomenit în codicele lavriot și în Micul Evhologhion (Μικρὸν Εὐχολόγιον), cu zi de pomenire la 6 august. Trimite, de asemenea, pe lângă Aghiologhionul lui Eustratiadis, la Enciclopedia religioasă și etică (Θρησκευτικὴ καὶ Ἠθικὴ Ἐγκυκλοπαιδεία) și la Lexiconul lui Perantonis. Tradiția hagiografică mai spune că părticele din moaștele sale se păstrează într-o mănăstire închinată Nașterii Maicii Domnului din Acarnania. Pentru această informație nu se găsește o documentare publicată care să identifice mănăstirea ori să explice cum au ajuns acolo moaștele. Mai mult, să notăm, ea presupune păstrarea a cel puțin unei părți din moaștele mucenicului, despre care însemnarea tace.

Pomenirea Sfântului Avacum la 6 august

Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Avacum Noul Mucenic la 6 august, ziua muceniciei sale. Numele lui figurează în catalogul noilor mucenici publicat de Apostoliki Diakonia a Bisericii Greciei. Coincidența cu Schimbarea la Față, care domină liturgic ziua, explică poate de ce pomenirea lui a rămas restrânsă, cunoscută mai ales cercetătorilor hagiografiei și tradiției athonite, mai puțin evlaviei populare largi. Mănăstirea Marea Lavră a fost întemeiată în 963 de Cuviosul Atanasie Athonitul. Potrivit evaluării ICOMOS, pe baza căreia Muntele Athos a fost înscris în 1988 pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, întemeierea ei marchează intensificarea monahismului organizat în peninsulă. Bibliotecii sale îi aparține, potrivit catalogului din 1925, codicele care a păstrat mărturia scrisă fundamentală despre acest monah altminteri aproape necunoscut: câteva cuvinte pe fila 155.

Surse și bibliografie

• ICOMOS (1988). World Heritage List No 454: Mount Athos, Advisory Body Evaluation. Paris: UNESCO World Heritage Centre.
• Spyridon of the Laura și Eustratiades, S. (1925). Catalogue of the Greek Manuscripts in the Library of the Laura on Mount Athos, with Notices from Other Libraries (Harvard Theological Studies 12). Cambridge, MA: Harvard University Press.
• О. Е. П. (2000). Аввакум. În Православная энциклопедия, vol. 1, p. 83. Moscova: Церковно-научный центр «Православная энциклопедия».
• Paschalidis, S. (2014). Οι Άγιοι της Θεσσαλονίκης [Sfinții Tesalonicului]. Unitatea 8: Οι Νεομάρτυρες της Θεσσαλονίκης (17ος–19ος αι.) [Noii mucenici ai Tesalonicului (secolele XVII–XIX)]. Tesalonic: Universitatea Aristotel din Tesalonic, Cursuri Academice Deschise.